MOŞ NICOLAE
Ne amintim cu nostalgie, vremurile copilăriei, când în fiecare an Moş Nicolae, venea regulat, aducând cu el mirosul portocalelor. În seara dinaintea sărbătorii, fiecare copil îşi pregătea cizmele, ghetele şi le aşeza sub geam, aşteptând ca moşul să le pună bunătăţile care şi le dorea.
Când vine Moşul ?
În seara şi noaptea de 5 pe 6 decembrie, legenda spune că Moş Nicolae, se arată la ferestrele caselor văzând copiii care sunt cuminţi, apoi să le lase în ghetuţele şi cizmuliţele curate daruri. Tot legenda spune că tot el îi pedepseşte pe cei răi, neascultători şi leneşi. Un lucru este cert Moş Nicolae, nu se arată niciodată, iar legenda împărţirii darurilor cu ocazia acestei sărbători, începe de mult în negura vremurilor.
Minunile lui Moş Nicolae !!!
Se spune că demult în antichitate, o familie avea trei fete frumoase, dar erau lipiţi pământului de săraci. Cum nu puteau scăpa de sărăcie capul familiei a hotărât să-şi vândă fetele, pentru a scăpa de sărăcie. Degeaba fetele plângeau şi se rugau de tatăl lor să nu facă acest lucru, acesta nu a putut fi înduplecat să renunţe la planul său diabolic. Nici plânsetele, nici rugăminţile celor trei fiinţe nu i-au putut schimba bătrânului cu suflet hain, planul său. Moş Nicolae auzind de nenorocirea care le păştea pe cele trei fete, în noaptea dinaintea sărbătorii a aruncat pe furiş în camera fetei cele mai mari o pungă cu galbeni şi nu după multă vreme fata s-a măritat.
În următorii doi ani, moşul a procedat la fel şi cu surorile mai mici şi aşa cele trei fete au scăpat de sărăcie reuşind să se aşeze la casele lor. Din timpuri străvechi, până în zilele noastre, în noaptea dinaintea sărbătorii Sfântului Nicolae, cei dragi sufletelor noastre, în special copiii primesc daruri.
Cine este Moş Nicolae ?
Sărbătoarea Sfântului Nicolae, diferă de la ţinut la ţinut, de la sat la sat. Spre exemplu în Transilvania, mai este cunoscut şi sub numele de Sin-Nicoară, cel mai popular sfânt din zona Ardealului. Ritualul sărbătorii Sfântului Nicolae, a generat un adevărat adevărat folclor, de la darurile împărţite, până la legendele care circulă diferenţiat, pentru fiecare zonă. Tot legendele spun că după ce părinţii lui au trecut în nefiinţă, a împărţit toată averea săracilor şi a pus temelia mănăstirii Sionului. Creştinii acelor vremuri au păstrat cu sfinţenie în memoria lor, minunile făcute, dintre care putem aminti : readucerea la viaţă a unui marinar, vindecarea unor boli incurabile, etc...
Ultima parte a vieţii şi-a petrecut-o în mănăstirea Sionului, fiind înmormântat tot aici la 6 decembrie 352.
Ce aduce Moş Nicolae ?
Dacă ne rezumăm să amintim ce aduce Moş Nicolae pe plaiurile mioritice, putem aminti că pe lângă dulciuri, atât copiii cuminţi cât şi cei mai puţin cuminţi primesc câte o nuieluşe frumos colorată, ca să le amintească, că trebuie să fie cuminţi, altfel vor fi pedepsiţi. În alte zone geografice se crede ca Moşul vine din junglă, în alte zone că darurile vin din stele sau sunt aduse de îngeri, sau chiar aduse de o cămilă tânără.



Comentarii
Publică un comentariu nou