Cum să ne ferim de insolaţie

După o iarnă lungă cu toţi abia aşteptăm vara, dar odată cu ea apare şi unele probleme de care trebuie să ţinem cont.

Vara este singurul anotimp în care putem face insolaţie, pentru aceasta cel mai bine este să prevenim acest lucru, dar dacă totuşi am făcut insolaţie nu strică să ştim ce avem de făcut în acest caz.

 

Înainte de a vorbi de tratarea insolaţiei să vedem ce este în fond insolaţia. Insolaţia se produce din cauza temperaturi ridicate şi al razelor puternice care acţonează asupra creierului şi produc o infecţie sterilă al creierului.

Numim infecţie sterilă al creierului atunci când nu sunt factori ca bacteriile, viruşi, sau factori fizici ori chimici. În cazul insolaţiei se produce o meningită uşoară care tratată imediat nu are repercursiuni. Simptomele insolaţiei sunt: durere de cap, greaţă, vomă şi în cazuri mai grave leşin. Ca în cazul oricărui boli şi în cazul insolaţiei prevenirea este cel mai indicat lucru. Nu este tot una cât păr are omul, deoarece părul apără pielea capului de încălzire. Părul tăiat foarte scurt nu apără tot atât de mult ca un păr des , din această cauză băieţi trebuie să se ferească mai mult de razele soarelui. În cazul copiilor trebuie avut şi mai mare grijă deoarece pielea lor este mult mai fină.

Mulţi evită să poarte vara pălării sau orice altceva pe cap din cauza călduri dar pentru a preveni insolaţia este o soluţie foarte bună doar trebuie găsite pălării cu o aerisire bună. De preferat sunt culorile deschise deoarece culorile închise se încing prea tare la soare.

Dacă totuşi aţi făcut insolaţie să vedem ce puteţi face în acest caz. Deoarece insolaţia oricum produce transpiraţie mai mare este indicat să beţi lichide mai multe, pentru a evita dezhidratarea. Este indicat ca persoana cu insolaţie să stea în repaus la pat într-o cameră cu draperiile închise la semiîntuneric cu comprese reci pe cap şi să consume multe lichide. În cazul în care în câteva zile nu se simte mai bine , va trebui să apeleze neapărat la un medic.

Dar nu uitaţi vara este frumoasă şi fiecare din noi o iubim dar este necesar să avem grijă de sănătatea noastră şi să prevenim să ajungem să facem insolaţie noi sau copii noştri.

Vă doresc o vară plăcută.

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.

Mai multe informaţii despre opţiunile de filtrare

Image CAPTCHA
Intrati caracterele din imagine