Putem vorbim de sarcină prelungită sau supramaturată atunci când sunt depăşite 42 de săptămâni de amenoree şi travaliul nu s-a declanşat spontan.

Teoretic, sarcina la termen este cuprinsă, ca interval de timp, între 37 şi 42 de săptămâni de amenoree, dar s-a constatat o creştere a mortalităţii perinatale de două ori pentru sarcinile de 41 de săptămâni şi de trei ori, pentru sarcinile de 42 de săptămâni.
 

Cel mai dificil este să stabilim cu precizie vârsta sarcinii. Pentru gravidele dispensarizate din primele luni de sarcină, este mult mai simplu, deoarece ecografia efectuată stabileşte vârsta de gestaţie cu o precizie de plus/minus 5 zile. Din păcate, există încă suficient de multe gravide care se prezintă foarte târziu la medic, după 28 de săptămâni de amenoree şi dau date anamnestice contrariante sau chiar, mai grav, gravide care se prezintă pentru prima oară când au împlinit „nouă luni“ şi nu mai nasc. Acestea din urmă reprezintă cele mai mari dificultăţi de diagnostic şi tratament. Nefiind elemente pentru a stabili vârsta sarcinii, nu se poate risca să se declanşeze naşterea, dacă se ia în considerare relatările nefondate ale gravidei.
 

Dacă nu se cunosc anumite date din viaţa gravidei, riscul este că se poate declanşa o naştere prematură care este bine ştiut că are consecinţele ei. Nu există posibilităţi de a diagnostica o sarcină prelungită, fără a avea date anamnestice, clinice sau ecografice. Acest lucru se poate stabili numai în cazul apariţiei unor complicaţii ca: suferinţa fetală cronică, reducerea cantităţii de lichid amniotic şi transformarea sa în lichid meconial, macrosomie fetală sau, din contră, întârziere de creştere şi, uneori, chiar moarte fetală în uter, fără a se putea depista cu precizie mecanismul prin care s-a produs.
 

Gravitatea complicaţiilor impun o acţionare terapeutică rapidă. Când diagnosticul este precis (asta în cazul gravidelor dispensarizate),se poate obţine reducerea semnificativă a mortalităţii perinatale prin declanşarea travaliului între 41-42 de săptămâni. Monitorizarea cardiotocografică trebuie să fie mult mai atent efectuată la aceste cazuri: la gravidele cu test non stress reactiv (făt fără suferinţă) câte 30 de minute la fiecare două ore, iar la gravidele cu non stress test modificat supravegherea bătăilor cordului fetal trebuie să fie continuă pe tot parcursul travaliului. O alterare a stării fătului (bradicardie fetală sub 100 bătăi pe minut, ce nu recuperează imediat după contracţie) sau apariţia lichidului amniotic meconial vâscos, impunând terminarea rapidă a naşterii prin operaţie cezariană sau, dacă travaliul este avansat, prin aplicare de forceps sau vidextractor.
 

O situaţie cu totul delicată apare la gravidele neurmărite, la care, în lipsa elementelor obiective de diagnostic, ţinând cont de gravitatea complicaţiilor se va adopta o conduită, de expectativă şi un control cardiotocografică şi ecografic a fătului şi a volumului de lichid amniotic, până la declanşarea spontană a travaliului sau până la apariţia primelor semne de suferinţă fetală.
 

Din practica de zi cu zi, este cunoscut faptul că există sarcini care evoluează normal până la 42 de săptămâni (certificate prin ecografie chiar de la vârsta de 7 săptămâni a sarcinii), fără complicaţii, feţii fiind, de obicei, mai mari de 4.000 de grame şi la care travaliul indus artificial a evoluat normal, nou-născutul rezultat fiind sănătos. Acestea, situații din păcate, sunt excepţii, majoritatea sarcinilor care au depăşit 40-41 de săptămâni însoţindu-se de un grad de suferinţă fetală cronică, feţi de peste 4.000 de grame, lichid amniotic modificat redus cantitativ şi uneori meconial, travalii dificile, cu contracţii fie ineficiente, fie exagerate, terminate de multe ori cu manevre obstetricale traumatizante sau prin cezariană. O complicaţie redutabilă este aspiraţia în plămânul fetal a lichidului meconial, denumit „sindromul de aspiraţie meconială”, care în cele mai multe cazuri poate fi letal pentru făt.
 

În concluzie, sarcina prelungită reprezintă o piatră de încercare pentru obstetricieni, conduita fiind nuanţată de la caz la caz, rezolvarea cu succes a cazurilor depinzând de buna comunicare medic-pacientă şi de posibilităţile tehnice de urmărire a acestei categorii de gravide cu risc (cardiotocograf, ecograf pentru stabilirea scorului biofizic fetal, dozări hormonale). În cazul expus anterior naşterea este obligatoriu să se desfășoare în maternităţi bine dotate şi cu un personal foarte bine pregătit profesional.