Sarcina extrauterină

În mod normal, la începutul sarcinii, oul fertilizat călătoreşte din trompa uterină către uter, unde se împlantează şi creşte. În aproximativ 2% din sarcini, oul fertilizat (zigotul), se împlantează pe o suprafaţă din afara uterului determinând astfel dezvoltarea unei sarcini ectopice (cunoscuta şi sub numele de sarcină extrauterin sau sarcină tubară). Cel mai important risc asociat cu sarcina extrauterină este deteriorarea fertilităţii. O sarcină extrauterină poate distruge una din trompele uterine, reducând astfel şansele unei viitoare concepţii şi crescând iar riscul unei noi sarcini extrauterine. Prin dezvoltarea sa, sarcina extrauterină pune în pericol viaţa gravidei. Deşi decesul din aceasta cauza este rar, sarcina extrauterină reprezintă principalul motiv al deceselor survenite în primul trimestru de sarcină. O ruptură a sarcinii extrauterine necesită intervenţie chirurgical de urgenţă. Aproape toate sarcinile extrauterine se dezvoltă într-una din trompele uterine dar se mai pot localiza şi la nivelul ovarului, cervixului (partea inferioara a uterului) sau în interiorul abdomenului. O sarcină extrauterină nu poate susţine fetusul în viaţă foarte mult timp. Dacă este lăsată netratată, sarcina ectopica tubară poate determina ruptura trompei uterine şi hemoragie masivă, astfel punând în pericol viaţa gravidei. Cauzele care pot duce la sarcina extra uterină sunt: bolile cu transmisie sexuală B.T.S. multiplică de 6 ori riscul la o sarcină extrauterină, steriletul folosit ca contraceptiv ,creşte de 3 ori riscul de sarcină extrauterină faţă de contraceptivele orale, fumatul ,cu cât fumează femeia mai mult cu atât creşte şi riscul la o sarcină extrauterină, vârsta mamei este şi ea un factor de risc o femeie între 35 de ani şi 39 de ani are un risc de 2 ori mai mare de a avea sarcină extrauterină şi după 40 de ani riscul este de 4 ori mai mare,contraceptivele slab dozate vor avea efect o sarcină extrauterină sau faptul de a fi avut deja o sarcină extrauterină. În prima fază sarcina extrauterină are aceleaşi simptome ca o sarcină normală doar mai târziu apar simptomele sarcini extrauterine dureri abdominale şi hemoragie, în fapt, oul se dezvoltă într-un ţesut care nu este făcut pentru a-l primi şi pe care îl întinde. Atunci când oul este grefat în ampula tubara, sarcina poate să continue mai mult timp, embrionul putând să-si continue dezvoltarea în abdomen.Mai pot fi şi alte semne că nu este o sarcină normală: dureri în timpul actului sexual, stare de şoc ameţeli, stare de leşin sau chiar leşin în cazul unei hemoragi interne, durere la nivelul umerilor determinată de hemoragia intraabdominală subdiafragmatica. Sarcina extrauterină poate determina distrugerea trompei uterine la nivelul căreia se dezvolta ceea ce înseamnă că va fi mai dificil pentru femeia afectata sa aibă o nouă sarcină. Sarcinile ectopice sunt descoperite, de obicei, destul de precoce pentru a preveni complicaţiile ce ameninţă viaţa gravidei, cum ar fi hemoragiile severe. O sarcină ectopică rupta necesită intervenţie chirurgical de urgenţă pentru a preveni hemoragia masiva intraabdominală. Trompa uterina afectată este înlăturată parţial sau în întregime. Dacă aveţi dureri abdominale severe sau hemoragie trebuie de urgenţă să apelaţi la un medic ginecolog care după un examen probabil vă va recomanda să efectuaţi o ecografie şi o analiză a sângelui pentru a putea da diagnosticul corect şi tratamentul necesar. Tratamentul medicamentos poate fi folosit doar în sarcinile ectopice diagnosticate precoce şi care nu s-au rupt. În funcţie de localizarea sarcinii şi de metoda chirurgicala alternativă, se alege tratamentul medicamentos deoarece acesta are probabilitatea mai mică de a determina afectarea trompelor uterine. Intervenţia chirurgicală este cea mai rapidă metodă de tratament în orice stadiu de dezvoltare al sarcinii ectopice. Aceasta metodă poate fi si singura disponibilă în cazul pacientelor la care sarcina a depăşit 6 săptămâni sau în cazul celor care prezintă hemoragie internă. Intervenţia chirurgicală este facută printr-o incizie mică folosind metoda laparoscopică sau laparotomia.

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.

Mai multe informaţii despre opţiunile de filtrare

Image CAPTCHA
Intrati caracterele din imagine