Hipertensiunea arterială şi odihna

În mod normal, tensiunea arterială scade noaptea în timp ce dormiţi, scăzând nivelul cu 10-20% faţă de nivelurile din timpul zilei. Irene Gavras, profesor de medicină la Universitatea Şcolii de Medicină, din Boston spune, “Cum ne trezim şi ne începem activităţile de peste zi există o supratensiune a adrenalinei,’’care face ca tensiunea arterială să crească din nou.

Această creştere şi scădere este controlată de sistemul nervos vegetativ, care este responsabil pentru mişcările inconştiente ale corpului, ca bătăile inimii şi contracţiile musculare din sistemul digestiv.

Unii oameni îşi pierd acest model natural şi experimentează hipertensiunea arterială în timp ce dorm, chiar dacă tensiunea arterială e normală pe parcursul zilei. Cauza este deseori o problemă ce stă la baza sistemului nervos vegetativ, spune Gavras.

Afecţiunea poate fi moştenită, dar de cele mai multe ori este rezultatul unei boli cronice ca diabetul. Poate să mai fie şi iminenta insuficienţă renale, mai ales la oameni care au deja diabet.

Oamenii care dezvoltă hipertensiune arterială numai noaptea sau în alte situaţii specifice se spune că au “hipertensiune mascată,’ ’pentru că tensiunea arterială este deseori normală când este luată de doctor la cabinet. Alţii devzoltă exact contrariul, “hipertensiune în haină albă,’’ în care tensiunea lor arterială este ridicată la cabinetul medical al doctorului, dar cu valori normale în viaţa de zi cu zi.

Cercetătorii au dezbătut cât de periculoase sunt aceste forme sporadice de tensiune arterială ridicată. Un studiu publicat anul trecut, în jurnalul Hipertensiunii arată că oamenii diagnosticaţi cu “hipertensiune mascată sau în haină albă” au risc crescut de dezvoltare susţinut a hipertensiunii arteriale 10 ani mai târziu.

Gavras spune că primul pas pentru a afla dacă ai tensiune arterială anormală este să folosiţi un aparat de monitorizare, pentru a avea o vedere per ansamblu la cum variază nivelurile de tensiune pe parcursul zilei şi a nopţii. Un doctor poate apoi să decidă dacă afecţiunea are nevoie de tratament.

Hipertensiunea arterială poate fi tratată prin schimbări în stilul de viaţă, cum ar fi reducerea consumului de sare, exerciţii regulat, renunţând la fumat şi dacă acestea dau greş prin medicamente.

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.

Mai multe informaţii despre opţiunile de filtrare

Image CAPTCHA
Intrati caracterele din imagine