Grupele de sânge au fost descoperite în anul 1900.

Americanul de origine austriacă Karl Landsteiner , patologist şi imunologist, descoperă în anul 1900, trei tipuri de sânge uman, ulterior numite A, B şi O. În anul 1902 el descoperit şi tipul nr. patru ce primeşte numele AB.

Karl Landsteiner a câstigat în 1930 Premiul NOBEL pentru medicina. El a descoperit cele patru mari grupe de sânge.

Deşi tot sângele uman pare la fel, atunci când este testat folosind substanţe speciale, diferenţele devin vizibile. Principalele grupe de celule roşii sunt AII, BIII, ABIV, şi OI. Literele simbolizează doi antigeni (substanţe care pot fi atacate de către sistemul imunitar) denumite A şi B:

• Grupa de sânge A, are doar antigenul A

• Grupa de sânge B, are doar antigenul B

• Grupa AB îi are pe amândoi

• Grupa O nu are nici unul

Ca regula de bază, nu poţi dona sânge oricui şi nici nu poţi primi sânge de la oricine, grupele de sânge trebuie să se potrivească.

Iată cum se potrivesc grupele de sînge:

Din punct de vedere medical lucrurile sunt relative simple în cadrul aceleiaşi grupe indivizii pot dona şi primi sânge unul de la altul. Gr.O(I) fiind "donator universal " poate dona sânge tuturor grupelor dar nu poate primi decât de la gr.O(I). Gr.AB(IV) e "primitor universal" dar nu le poate dona celorlalţi. Grupele A şi B sunt total incompatibile, cei din gr.O(I) se potrivesc cu toate celelalte grupe şi cu cei din grupa sa cei cu gr.A(II) şi gr.B(III) sunt incompatibili.
Oamenii posedă pe suprafaţa globulelor roşii diferite structuri proteice (antigene) care determină atât grupele sanguine cât şi Rh-ul persoanei respective. Grupele de sânge clasificate mai departe ca Rh-pozitiv şi Rh-negativ poarta denumirea de tipuri de sânge.

Fiecare grupa sanguina poate fi Rh pozitiv sau Rh negativ. Rh-ul este determinat de o altă proteină, factorul Rh (D antigen). Dacă acest factor este prezent pe suprafaţa eritrocitelor persoana respectiva este Rh pozitivă, dacă nu, persoana respectiva este Rh negativă.

Sângele Rh- se poate administra atât la Rh-,cât şi la Rh+,fără probleme,deoarece în sistemul Rh nu există anticorpi în absenţa antigenului.

Este de menţionat că totuşi,teoretic,indivizii Rh- ar putea primi o data în viaţă sânge Rh+,urmând ca după aceea să dezvolte anticorpi anti Rh. Aceasta variantă trebuie evitată în practică, deoarece poate duce la erori ulterioare cu consecinţe grave. Cea mai des întâlnită problema o reprezintă incompatiblitatea de Rh în sarcină, când mama este Rh(-) şi tatăl Rh(+).

• dacă ambii părinţi sunt Rh(+), copilul va fi în mod obligatoriu şi el Rh(+), ceea ce nu atrage după sine nici o problema;

• aceeaşi situaţie şi atunci când ambii părinţi sunt Rh(-).

S-a demonstrat ca în 80% din cazuri, un copil provenit dintr-o mama Rh- şi un tata Rh+ va fi Rh+ ,ceea ce va genera probleme legate de incompatibilitatea de Rh.

La prima sarcină, în corpul mamei se vor sintetiza anticorpii anti Rh atunci când sângele ei ia contact cu sângele fătului(în timpul naşterii sau în cazul unui avort). Prezenţa acestor anticorpi în sângele matern determina la un nou contact cu sânge Rh(+), de exemplu cu ocazia unei alte sarcini, distrugerea globulelor roşii ce poseda factorul Rh, cu complicaţii grave pentru făt.

Tratamentul preventiv al incompatibilitatii de Rh

Acest tratament consta în injectarea la mama, la 72 de ore de la naştere sau de la avort, de anticorpi anti-Rh. Astfel globulele roşii Rh(+) ale fătului care au pătruns în sângele matern vor fi distruse înainte ca mama să dezvolte proprii anticorpi anti-Rh. Anticorpii anti-Rh injectaţi dispar la câteva zile după ce au curăţat sângele mamei de toate substanţele ce ar putea dăuna unui viitor copil. Aceasta imunizare trebuie evident repetată la fiecare nouă sarcină, precum şi după un avort.

Moştenirea sângelui

Ca şi culoarea ochilor, grupele de sânge se moştenesc genetic de la părinţi la copii. Orice grupă de sânge ai avea A,B, AB sau O, se bazează pe grupele de sânge ale mamei şi al tatălui.