Timpul de coagulare al sângelui
Timpul de coagulare al sângelui
Este un test clasic pentru aprecierea puterii de coagulare a sângelui în cazul unei hemoragii, sau în vederea unei operaţii chirurgicale.
Pentru a determina timpul de coagulare a sângelui se recoltează o picătură de sânge din pulpa degetului, se pune pe o lamă de sticlă şi se cronometrează timpul care a trecut până la coagularea sângelui. Normal sunt rezultate între 8-12 minute. Depăşirea acestui timp (timp de coagulare crescut) arată că procesul de coagulare a sângelui este afectat, fapt ce poate cauza sângerări, hemoragii.
Un timp de coagulare scăzut (sub cinci minute) indică o coagulare anormal de rapidă a sângelui, putând duce la coagularea sângelui chiar în vasele sanguine, aşa cum se întâmplă în unele infecţii microbiene.
Timp Quick (PT-AP) depistează deficienţele de coagulare
Timpul Quick este un test screening pentru diagnosticul deficienţelor de coagulare. Valori normale: 12-15 secunde sau 80-100%. Timpul Quick este mare în următoarele afecţiuni:
- hipoprotrombinemie;
- parahemofilie Owren şi Alexander;
- deficienţe asociate (avitaminoza K, hepatită gravă, ciroză);
- hipo- şi afibrinogenemii;
- anticoagulanţi circulanţi, imunoglobuline anormale;
- monitorizarea tratamentelor cu anticoagulante orale de tip antivitamina K1, în care AP va fi între 20-30% şi în funcţie de afecţiunea tratată cu anticoagulant.
Valori scăzute alte timpului Quick se întâlnesc în numeroase boli (boli de sânge, boli de ficat), în lipsa vitaminei K, după un tratament cu medicamente anticoagulante, cu aspirină, salicilaţi. În vederea stabilirii mai precise a cauzelor care perturbă coagularea sângelui, medicul mai poate recomanda şi alte analize. Toate aceste analize sau probe de coagulare a sângelui se fac atunci când se suspectează diferite boli în care coagularea sângelui este ori prea lentă, fapt ce predispune la hemoragii, ori prea rapidă, situaţie care favorizează formarea de trombi în vasele sanguine. De asemenea, aceste analize se mai fac şi înaintea operaţiilor chirurgicale, pentru a se stabili dacă nu există riscul unei hemoragii, la persoanele care prezintă sângerari repetate din cavitatea nasală (epistaxis), gingii (gingivoragii), precum şi la bolnavii sub tratament cu medicamente anticoagulante, pentru a urmări efectul acestor.
Din păcate, în ciuda analizelor atente în laborator, din cauza metodelor individuale de testare, rezultatele nu sunt comparabile cu cele facute intr-un alt laborator. Diferente cu mai mult de 30% din valorile quick sunt observate în cazuri individuale.
Pentru a evita aceste fluctuaţii, OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) a cerut un serum, care standardizeaza toate metodele de msurare. Valorile INR nu sunt supuse, în contrast cu quick, fluctuatiilor şi sunt pentru toate laboratoarele comparabile. Valoare INR arata de fapt, de cite ori mai mult dureaza coagularea singelui in cazul pacientului, dect cazul normal
Citeva valori orientative pentru diferite boli:
embolie pulmonară,fibrilaţie atrială: 2,0-3,0
proteza de valva mecanica: 3,0-4,5
Hematocritul
Hematocritul reprezintă masa de hematii (globule roşii) dintr-un anumit volum de sânge. Procedeul constă în recoltarea sângelui dintr-o venă, apoi acesta se combină cu o substanţă antiocoagulantă şi se repartizează într-un tub de sticlă foarte îngust, care se centrifughează puternic. În urma acestei operaţii, se observă separarea sângelui în stratul superior (plasma) şi stratul inferior, format din globule roşii, care constituie hematocritul. Hematocritul se poate defini ca fiind volumul stratului de globule roşii (în procente) faţă de volumul total al sângelul din tubul de sticlă. Valori normale:
- la barbaţi - 40-48%;
- la femei - 36-42%;
- la copii (2-15 ani) - 36-39%.
Creşteri patologice se întâlnesc rar, când se pierde multă apă din corp prin transpiraţie, prin febră, prin vărsături (deshidratare), precum şi în boala care se caracterizează prin creşterea exagerată a numărului de globule roşii (poliglobulie).
Scăderi patologice se observă în anemii, în pierderea de sânge sau când se consumă multe lichide înainte de recoltarea sângelui. Hematocritul, alături de numărătoarea globulelor roşii şi de dozarea hemoglobinei, ajută la punerea unui diagnostic mai precis de anemie.
Testarea albuminei urinare
Albumina este o proteină care se găseşte în sânge. Ca urmare a unor procese de filtrare, absorbţie a sângelui la nivelul rinichilor, proteinele pot trece din sânge în urină.
Valorile normale ale tuturor proteinelor care se găsesc în sânge, în mod normal, sunt de: 40-90 mg/zi.
În urină, prezenţa proteinelor şi a albuminei este considerată patologică, dar, cu toate acestea, se acceptă că un nivel urinar al proteinelor de circa 20-30 mg/ 24 ore este fiziologic. Albumina urinară provine din albumina sanguină şi, în mod normal, ea nu se găseşte în urină. În bolile care afectează rinichiul, precum şi în bolile care dau sângerări pe traiectul căilor urinare, albumina trece în urină (albuminurie). Unele persoane prezintă în mod fiziologic albumine în urină, dar într-o proporţie foarte mică. Este vorba despre persoanele tinere, înalte, slabe, care fac efort fizic intens. La aceste persoane are loc o creştere trecătoare a cantităţii de albumine din urină, creştere care apoi dispare (de ex. la încetarea efortului).
Creşteri ale albuminei se întâlnesc frecvent în cazul bolilor de rinichi şi în bolile căilor urinare.
Alte boli care pot duca la albuminurie sunt hipertensiunea arterială esenţială, bolile de inimă, diabetul zaharat, diferite infecţii şi intoxicaţii cu substanţe minerale sau organice. Alte semne asociate: deseori albuminuria se însoţeşte de hematurie (prezenţa hematiilor din sânge în urină).



Comentarii
Aceasta valoarea este
Aceasta valoarea este normală, nu trebuie să vă îngrijoraţi. Laboaratoarele au valori diferite în ceea ce priveşte valoarea normală a fiecărui tip de analiză. Multă sănătate.
timpul de coagulare
buna ziua !
in urmatoarele saptamani baietelul meu de 1 an si 7 luni va fi operat la ochisor , i-am facut niste analize de sange pentru a depista timpul de coagulare .valorile normale pe analize erau intre6-10 .valoarea pe care a avut-o el este de 6.35 .as dori sa stiu ce inseamna.
va multumesc!
Publică un comentariu nou