Ca multe impulsuri pozitive, nevoia intensă de a ne exprima poate duce la excese.

Copilul ultravorbăreţ merge după dumneavoastră prin casă, solicitându-vă atenţia cu nesfârşite întrebări, istorioare şi descrieri imagine cu imagine ale ultimului film pe care l-a văzut. Copii mici învaţă repede că dacă folosesc magicele cuvinte „ de ce” vor atrage întotdeauna atenţia unui adult. Setea de cunoaştere se transformă într-o ploaie agasantă de întrebări fără rost.

De ce fac aceasta. Pentru a atrage atenţia-pur şi simplu. adevărul este că mulţi copii se simt importanţi când cineva le acordă atenţie. Au atât de multă nevoie de aceasta încât până şi atenţia negativă(de exemplu să li se spună „taci din gură”) este mai bună decât ignorarea

Sunteţi prinşi în capcană. Vreţi să comunicaţi cu copilul dumneavoastră şi să-l învăţaţi totul despre lumea înconjurătoare, dar este clar că are propriul program-unul având prea puţin de-a face cu curiozitatea.

Strategia dumneavoastră

Fie scoateţi-l din cameră, fie plecaţi dumneavoastră destul de departe ca să nu îl mai auziţi. Ce să încercaţi în primul rând. Vă aflaţi exact pe graniţa dintre a vă apăra propriile drepturi şi a-i arăta copilului că poate sta oricând de vorbă cu dumneavoastră. E foarte bine că aveţi un copil extravertit, dar trebuie să vă păstraţi şi un spaţiu privat. Abordaţi-l direct: dacă aveţi treabă şi copilul vrea să staţi de vorbă, spuneţi-i: „Acum fac mâncare, dar discutăm mai târziu.” Dacă vorbeşte în continuare, ignoraţi-l. Dacă vă puteţi detaşa mental, cu atât mai bine, dacă nu, ieşiţi afară din cameră. Ideea e să refuzaţi recompensa-atenţia dumneavoastră- pentru vorbitul excesiv. Dacă staţi de vorbă cu cineva şi copilul vă tot întrerupe, continuaţi-vă pur şi simplu conversaţia, după ce în prealabil îi explicaţi:„Te ascult cu plăcere , dar după ce am terminat de vorbit cu X.”(Aveţi grijă să-i explicaţi dinainte lui X strategia dumneavoastră.)

• O metodă bună de a-i arăta copilului că, pentru moment, l—aţi ascultat destul este să-i puneţi mâna pe umăr sau să-l cuprindeţi cu braţul în timp ce el continuă să vorbească. Aceasta îl face să se simtă băgat în seamă, fără să capete totuşi întreaga dumneavoastră atenţie.

• Dacă vi se pare că v-aţi împotmolit în jocul nesfârşit al întrebărilor, vedeţi dacă sunt întrebări serioase ori doar vorbe, vorbe, vorbe...... menite să atragă atenţia. Dacă e vorbărie fără rost, apucaţi-vă de vreo treabă sau părăsiţi camera-asiguraţi-vă în orice caz că nu recompensaţi în nici un fel copilul.

• Oricât de tentant ar fi , nu-i spuneţi să tacă din gură. Şi evitaţi poreclele descurajante, precum„moară stricată” sau „vorbă lungă”. De obicei, copii se străduiesc să-şi merite etichetele.

Important: Nu consideraţi că trebuie să staţi la dispoziţia copilului ori de câte ori are de pus vreo întrebare sau de făcut vreun comentariu. Aceasta îl va învăţa să fie un egoist. Învăţaţi-l, în schimb, să aibă răbdare. Încurajaţi-l, când pune întrebări serioase. Spuneţi-i cât de util vă este când îşi găseşte singur ceva de făcut( de pildă, să coloreze sau să citească) în timp ce dumneavoastră lucraţi în aceiaşi cameră.