Pentru copii, bani sunt ca un număr de magie-apar şi dispar din senin. Nu înţeleg nici de unde vin, nici de ce trebuie să îi economisească. Oricine şi-a văzut copilul aruncându-şi în două secunde, pe nişte caramele care-i strică dinţii, banii de buzunar pe toată săptămâna cunoaşte foarte bine acest fenomen.

De ce fac asta. Copiii îşi cheltuiesc banii aiurea pentru că nu ştiu nimic despre ei. Aţi vrea să devină conştienţi că banii au valoare reală-că nu sunt pur şi simplu nişte bucăţi de hârtie emise periodic de -Banca lui Mami şi Tati-. Dar de ce i-ar economisi, când ştiu că până la urmă le cumpăraţi tot ce vor? Când le spuneţi că nu vă puteţi permite să le cumpăraţi ceva, ei cred că o faceţi din răutate.

Reacţia dumneavoastră. De obicei sunteţi prea preocupaţi să vă echilibraţi bugetul pe muchie de cuţit ca să mai observaţi cât de nepriceput este copilul dumneavoastră cu banii, dar aveţi anumite nelinişti. E bine să-l plătiţi ca să vă ajute în gospodărie? Dacă nu o să vă ajute doar contra cost? Potrivit legii, nu pot presta munci plătite până la vârste destul de mari. Cum să înveţe atunci despre acest aspect atât de important al lumii adulte?

Strategia dumneavoastră

Fixaţi-i o sumă defalcată în bani de buzunar şi bani pentru articole de care nu va beneficia în mod direct, cum ar fi cadourile sau economiile.

Ce să încercaţi în primul rând. A-i da periodic copilului o sumă fixă de bani, de care să dispună, este exact apusul-cocoloşitului-, care constă în a-i da tot ce vrea, ori de câte ori cere. Ar trebui să-i stabiliţi această alocaţie de îndată ce începe să vă ceară diferite lucruri din magazine(adică pe la trei-patru ani). Îl puteţi învăţa să facă economii pe la 7-8 ani. Nu încercaţi înainte, căci copiii sub această vârstă trăiesc doar în prezent şi nu cunosc prea bine sensul noţiunii de viitor.

Practic

• Alocaţia poate fi împărţită cam aşa: un sfert de pus în puşculiţă, o optime pentru cadouri, iar restul-bani de buzunar.
• Suma reprezentând banii de buzunar poate fi stabilită pornind de la ceea ce i-aţi oferit în mod normal, ca trataţie, într-o săptămână: o ciocolată pentru un copil mic, un bilet la film sau o revistă cu benzi desenate pentru unul mai mare. Mai departe, e treaba lui. Dacă-şi cheltuieşte toţi banii, învaţă lecţia pe care o cunoaşte oricine s-a întins mai mult decât îi e plapuma: când ai rămas lefter, trebuie să renunţi la tot ce ai mai fi dorit.
• Dacă vrea ceva mare şi scump, nu vă daţi peste cap să-i cumpăraţi. Puneţi-l să strângă bani. Asta îl învaţă să aleagă: sau un pumn de jeleuri acum, sau un un Iepurilă mare de ciocolată data viitoare. Principalul este să-l învăţaţi cum să îşi împartă banii. Lăsaţi-l să facă greşeli. Sfătuiţi-l: Nu crede că jucăria asta o să ţină mult, materialul nu e prea rezistent. Dacă se strică, nu săriţi cu gura: ŢI-am spus eu! Lăsaţi-l să înveţe singur.
• Încurajaţi-l să strângă bani ca să cumpere cadouri pentru alţii. Va învăţa astfel bucuria de a dărui.
• Pe la 12-13 ani, îi puteţi fixa un buget pentru haine. Gândiţi-vă cât aţi cheltui în mod normal pe îmbrăcămintea lui şi daţi-i această sumă, defalcată de preferinţă pe anotimpuri.

Cesă faceţi

• Când păgubeşte pe cineva, apelaţi la alocaţia lui. Să zicem că a stricat, într-un acces de furie, jucăria unui copil din vecini sau a spart un geam într-adins. De ce să suporte alţii paguba? Cereţi-i să plătească! Dacă nu vrea să se spele pe dinţi şi ca urmare nota de plată la dentist creşte, puneţi-l să plătească o parte din ea.
• Hotărâţi ce veţi cumpăra înainte de a pleca în oraş şi spuneţi-i şi copilului. Nu e bine să vă vadă făcând cumpărături neplanificate. Dacă aţi plecat pentru articole de băcănie, nu cedaţi presiunilor fetiţei dumneavoastră, cumpărând agrafe de păr sau coliere de jucărie.
• Învăţaţi-vă copilul ce reprezintă valoarea banilor: Cu banii din puşculiţa ta poţi să cumperi cutia asta pentru bijuterii(pe care o s-o ai ani de zile) sau un kilogram de bomboane(care în 2-3 zile se termină).

Ce să nu faceţi

• Nu folosiţi alocaţia pentru a-i manipula comportamentul, bani îi vor controla oricum viaţa!
• Nu îi ţineţi predici(nici măcar nu îi atrageţi atenţia)dacă a făcut o cumpărătură prostească sau şi-a dat păpuşa Barbi pe o broască moartă. Aveţi încredere că o să îşi dea singură seama.

Nu-i renumeraţi pentru treburi casnice. A vă încuraja copiii să câştige bani prin muncă cinstită, când sunt destui de mari pentru asta, e o idee minunată; a le propune să facă treaburi în gospodărie contra plată nu este. Trebuie să ajute de dragul familiei, nu ca să obţină un câştig personal. Începeţi aşa, şi nu vor mai spăla nici măcar o farfurie fără recompensă. Pe dumneavoastră vă plăteşte cineva să-i înveliţi, când se bagă în pat seara, să le spălaţi rufele?