Treaba ta e să munceşti, a mea -să mă distrez -gândesc unii copiii. Dumneavoastră vă petreceţi timpul deretricând, gătind, iar copiii îşi petrec timpul bătând mingea. Când le cereţi ajutorul, fac o mutră suferindă şi inventează scuze. Fie sunt în mijlocul emisiunii TV preferate, fie nu e treaba lor, fie -când se află într-o dispoziţie înalt metafizică-pur şi simplu -nu e drept-.

De ce fac asta. Pentru că sunt obişnuiţi să le vină totul de-a gata, din partea unor părinţi care-i răsfaţă excesiv. Pe scurt, dacă refuză să vă ajute înseamnă că nu au fost încurajaţi să o facă.

Reacţia dumneavoastră. Oscilaţi între a vă simţi explotaţi ca nişte sclavi şi a acţiona ca nişte temniceri. De ce nu poate înţelege copilul dumneavoastră că treburile casnice trebuie făcute de toată lumea? Cum îl puteţi face să-şi asume responsabilitatea pentru partea care-i revine?

Strategia dumneavoastră

Chiar dacă vă este mai uşor să vă lipsiţi de ajutorul lui, puneţi-l pe copil să vă ajute de când e foarte mic(începând de la doi ani). În cazul copiilor mai mari, puneţi în funcţiune consecinţele logice.

Ce să încercaţi în primul rând. Copilul trebuie să înţeleagă că a vă ajuta este un privilegiu, nu o corvoadă. Ca să găsiţi metoda cea mai bună de a-i arăta asta, recitiţi în Tom Sawyer scena vopsiri gardului. Credeţi sau nu copiilor le place să ajute- vor să se simtă folositori şi importanţi. Ca părinţi, trebuie să stimulaţi această calitate şi să o faceţi să lucreze în favoarea dumneavoastră înainte ca treburile casnice să devină unul dintre elementele luptei pentru putere. Începeţi de îndată ce copilul dă semne că l-ar interesa să fie de folos. Dacă nu credeţi că vă poate ajuta cu adevărat, duceţi-vă într-o zi la ţară ca să vedeţi ce este în stare să facă un copil chiar foarte mic.

Un pont: E bine ca băieţii să îl vadă şi pe tata făcând treburi gospodăreşti, ca să nu aibă impresia că numai fetele trebuie să ajute.

Practic

• Faceţi treburile casnice împreună. Puteţi stabili că sâmbăta este ziua de curăţenie în casă. Transformaţi totul în ceva distractiv: puneţi muzică, una care să vă placă la toţi. Aduceţi cola şi prăjituri sau uitaţi-vă împreună la televizor după ce aţi terminat treaba. Învăţaţi-vă copilul că munca este un lucru care dă satisfacţii, nu o pedeapsă. Activităţile de acest gen unesc cu adevărat o familie.
• Pe copii mai mici lăsaţi-i să se ţină după dumneavoastră prin casă şi să vă imite tot ce faceţi.

Important: Binenţeles că foarte multe asemenea treburi sunt făcute mai uşor şi mai eficient de un adult, dar merită să vă mulţumiţi şi cu o muncă mai puţin perfectă. Faptul că vă învăţaţi copiii să muncească acum o să vă aducă mari – dividente- mai târziu. În plus, un copil de doi ani care încearcă să mătur e aşa de drăgălaş, că te topeşti de duioşie.

Ce să faceţi

• Convocaţi un consiliu de familie şi alcătuiţi o listă de treburi casnice. Hotărâţi cum le împărţiţi : fie şi le alege fiecare, fie se fac prin rotaţie.
• Fixaţi cu un magnet pe uşa frigiderului graficul de lucru(ce se angajază să facă fiecare membru al familiei şi când). Lăsaţi -i pe copii să-l modifice dacă e cazul, ca să nu se simtă -fără scăpare-.
• Treceţi cu vederea treaba făcută imperfect. Copilul va fi dezcurajat dacă îi criticaţi eforturile.

Ce să nu faceţi

• Nu-l plătiţi pentru treburile făcute.
• Nu-i cereţi să întrerupă ceea ce face sau să vă ajute în mijlocul emisiuni lui preferate.
• Nu-i cicăliţi şi nu-i amintiţi întruna ce are de făcut dacă uită. Lăsaţi-l să suporte consecinţele.
• Nu bombăniţi şi nu vă plângeţi când aveţi ceva de făcut; ca de obicei, dumneavoastră sunteţi modelul.

O sugestie utilă. Anumite lucruri nu au consecinţe logice. În acest caz, cea mai bună soluţie este să discutaţi problema la următorul consiliu de familie: Ai spus că împătureşti hainele şi tot mormoane stau. Apoi întrebaţi-l(arătându-vă curiozitatea nu enervare)Ce s-a întâmplat? În continuare, puteţi căuta împreună soluţii. Încercaţi să rezolvaţi problema, nu să criticaţi caracterul copilului.

Consecinţa ultimă. În situaţii extreme, când copilul se încăpăţânează să nu facă nimic, există o consecinţă cu adevărat fioroasă- grevă generală! Spuneţi-i: Bun, deci nu vrei să faci nimic în casă. Ştii ce? Hai să ne purtăm cu toţii aşa. Nu mai face nimeni treabă, să vedem cum e. Ţi se pare corect?

Viaţa devine acum de-a dreptul suprarealist, căci asta înseamnă că nimeni nu mai cumpără de mâncare, nimeni nu mai spală, nu mai găteşte – nimic. Este, bineînţeles , o nebunie, dar ştim din propria experienţă că în maxim trei zile va fi convocat un consiliu de familie de urgenţă. În cel mai rău caz, e o metodă minunată de a le arăta în detaliu copiilor câte fac părinţii pentru ei. Atenţie: Declanşaţi greva generală animaţi de intenţi bune, nu din răzbunare.