O îmbufnare „sănătoasă” umple literalmente casa cu nori negri de supărare. Copilul care se pricepe la aceasta poate sta îmbufnat zile în şir, până când nici măcar el nu-şi mai aminteşte de unde a pornit totul. În general însă, motivul este că cineva a spus nu. Nu l-aţi lăsat să rămână undeva peste noapte, împreună cu alţi douăzeci de prieteni, nu l-aţi lăsat să-şi mai cumpere o jucărie sau să se uite din nou la Robocop, filmul lui preferat.

De ce fac aceasta. Îmbufnarea nu este decât o criză de furie tăcută. Copilul consideră că i se cuvine ceva ce n-a primit şi este furios. Reacţia lui: o grăitoare muţenie.

Reacţia dumneavoastră. Primul impul pe care ţi-l trezeşte un copil îmbufnat este să-l înveseleşti. Îl vezi stând cu braţele încleştate de trup, într-o poziţie defensivă, şi arătând de parcă ar ţine felii de lămâie în gură. Ai vrea să-i spui:„Măi puiule, ce-i cu tine? Hai, vino la mine în braţe!” Părinţii unui copil îmbufnat sunt năpădiţi de simţeminte delicate -predomină vinovăţia, urmată îndeaproape de dorinţa tot mai intensă de a ceda. De fapt, îmbufnarea este aşa de eficientă, încât majoritatea părinţilor ajung rapid să tânjească după o criză de furie sănătoasă, tradiţională.

Strategia dumneavoastră

Ignoraţi-l. Apoi încurajaţi-l să se exprime cu voce tare.

Ce să încercaţi să faceţi în primul rând. Nu cedaţi. Înainte de orice amintiţi-vă că sa îmbufnat pentru că i-aţi refuzat o pretenţie neîntemeiată. Îmbufnarea înseamnă o retragere agresivă-o încercare de manipulare. E normal să vrei tot felul de lucruri şi, ca fiinţe inteligente ce sunt, copiii se vor îmbufna tot timpul dacă această tactică se dovedeşte măcar o dată eficientă. Dacă îi ignoraţi nu capătă satisfacţie.

O sugestie utilă: Dacă totuşi copilul rămâne îmbufnat înseamnă că a obţinut un soi de satisfacţie.

Practic

• Nu-i arătaţi că îmbufnarea lui vă necăjeşte. Nu schimbaţi nici conţinutul, nici stilul activităţii dumneavoastră obişnuite. Comportaţi-vă firesc şi adoptaţi o atitudine veselă sau cel puţin neutră.
• Dacă devine insuportabil, spuneţi-i să părăsească camera.
• După ce i-a trecut, încurajaţi-l să vorbească. Copilul cu acest comportament are mare nevoie să ştie că vreţi să-i înţelegeţi sentimentele.

Atenţie: Mai important ca orice este să-l ajutaţi să vorbească despre dezamăgirea lui şi despre atitudinea adecvată faţă de ea.

Ce faceţi

• Admiteţi că s-ar putea să aibă o nemulţumire justificată. Nu ignoraţi automat solicitările ori preocupările copilului dumneavoastră. Diferenţa dintre un rucsac şi un sac de sport vi se poate părea nesemnificativ, dar lui poate îi poate strica sau însemna viaţa. Arătaţi-i copilului că sunteţi întotdeauna dispuşi să vorbiţi despre problemele lui. Convingeţi-l că există şi alte soluţii decât să stea îmbufnat.
• Descurajaţi acest comportament de la bun început. Înainte de a se îmbufna, spuneţi-i ceva de genul:„Pari supărat. Nu vrei să stăm de vorbă?”Dacă refuză. lăsaţi-l în pace.
• Încurajaţi-l dacă, în cele din urmă, începe să vorbească despre ce-l roade, spunându-i:„Îmi place când îmi spui ce ai, chiar şi atunci când aflu că eşti supărat pe mine.”

Ce să nu faceţi

• Nu îi daţi târcoale cât timp stă îmbufnat şi nu încercaţi să-l scoateţi din starea aceasta întrebându-l dacă vrea să vadă meciul de la TV sau să mănânce o prăjitură-aceasta îi dă satisfacţie.
• Nu deveniţi un model negativ, îmbufnâdu-vă la rândul dumneavoastră ori tratându-vă soţul(soţia) cu răceală.
• Nu vă resemnaţi. Cineva cu adevărat îmbufnat poate să producă în casă o admosferă pestilenţială. Toată lumea simte apăsarea agresiunii pasive.Când copilul devine insuportabil, cereţi-i să iasă din cameră. Dacă e vorba de un copil mai mare, rebel, e posibil să fiţi nevoit să ieşiţi dumneavoastră. Oricum, trebuie s-o faceţi cu calm, fără mânie. În lipsă de public, majoritatea copiilor nu se vor mai obosi să se dea în spectacol.

Din nou atenţie: Reţineţi, nu o fac din răutate! Se simt într-adevăr nefericiţi. Dar nici nu faceţi greşala să credeţi că aveţi misiunea de a vă menţine încontinuu copilul fericit. Părinţii copiilor îmbufnaţi le plâng adesea de milă şi micile victime îşi dau repede seama că nefericirea lor este o armă redutabilă.