E incredibil ce se poate face cu câteva cotoare de măr, cu rufele murdare adunate într-o săptămână şi cu o cutie deschisă de Lego! Extremi de puţini copii sunt ordonaţi din fire. Cei mai mulţi îşi consideră camera un fel de recipient uriaş care trebuie să conţină tot ce posedă.

De ce fac asta. Există printre noi maniaci ai curăţeniei, care nu pot suporta mizeria, dar există şi oameni care privesc dezordinea ca pe o formă de libertate, adesea incitantă. La urma urmelor, câte opere măreţe n-au fost create la mese de lucru unde domnea harababura! În plus, fiecare din noi are nevoie de un spaţiu propriu. Dacă le spuneţi copiilor cum să-l aranjeze, atunci nu mai este cu adevărat al lor.

Pentru mulţi părinţi, dezordinea din camera copilului este blestemul existenţei lor. Le e teamă că urmaşul lor va fi dezorganizat când va creşte mare, că va devenii genul de adult care nu îşi poate găsi nici şosetele, ca să nu mai vorbim de slujbă. Altora li se pare că e vorba de lipsă de respect. Se simt ofensaţi numai văzând dezordine – Pentru Dumnezeu! Îşi spun, copilul ăsta stă în casa mea şi trebuie să trăiască după normele mele-.

Oricare ar fi motivul, conştiinţa faptului că în camera de alături se află un morman împuţit de gunoi este mai mult decât pot suporta unii părinţi. Totuşi, a vă certa pe tema asta poate fi mai grav cecât dezordinea înşăşi.

Strategia dumneavoastră

Vă place sau nu, e camera copilului dumneavoastră. Dacă nu suportaţi să vedeţi harababura, puneţi-l să ţină uşa închisă.

Ce să încercaţi în primul rând. Refuzaţi să intraţi în camera lui. Spuneţi-i că e atâta dezordine, încât nici măcar nu aveţi de gând să intraţi acolo, darămite să încercaţi să vă croiţi drum până la pat. El ştie ce înseamnă asta: adio poveşti spuse la culcare, adio sărutul de noapte bună. E dur dar eficient. Şi nu sunteţi dictatoriali, căci le spuneţi ce veţi face dumneavoastră, nu ce trebuie să facă el.

Practic

• Folosiţi puterea exemplului. Dacă faceţi mare cay de ordinea din camera lui, a dumneavoastră trebuie să arate ca un dormitor de cazarmă.
• În cazul în care dezordinea este cu totul copleşitoare, întrebaţi-l dacă are nevoie de ajutor. Când îl ajutaţi, evitaţi clişeele care izvoresc nechemate de pe buzele tuturor părinţilor-Cum poţi trăi în halul ăsta? E ca după un cutremur aicia!- Dacă trebuie neapărat să faceţi comentarii, găsiţi măcar ceva replici noi.
• Aveţi grijă să existe rafturi încăpătoare, coşuri de gârtii şi cutii de depozitare în cameră. Niciodată nu sunteţi îndeajuns de organizaţi când aveţi de-a face cu copiii.
• Asiguraţi-vă că patul e uşor de făcut: cumpăraţi cuverturi simple, pe care copilul doar să le arunce peste aşternut.
• Unii părinţi nu îşi lasă copii să îşi primească prietenii la ei în cameră dacă este dezordine. E o greşală. În general, copiii ţin cont de părerea celor de o seamă cu ei. Când un prieten le spune că au o cameră ca o cocină, mesajul are vreo zece ori mai multă forţă decât cea mai inspirată intervenţie părintească.
• Dacă orice altceva eşuează, puteţi insista să ţină uşa închisă. Asta îl învaţă că ceea ce face îi afectează şi pe alţii. Dacă nu puteţi accepta nici măcar gândul că e dezordine, recunoaşteţi că, în definitiv, asta-i problema dumneavoastră.

Important! Priviţi lucrurile astfel: a-ţi rătăci blugii într-o grămadă uriaşă de haine sau a-ţi pierde hamsterul în haosul de sub pat este un mod minunat de a suporta conseciţele faptului că eşti dezordonat. Dacă îi amintiţi încontinuu copilului să facă ordine în cameră, îl privaţi de responsabilitate.

Copii sub 5 ani. Copii foarte mici se pot simţi copleşiţi de câte au de făcut ca să fie ordine în cameră. Pe de-o parte, trebuie să-i învăţaţi cum să-şi facă curăţenie, pe de altă parte, trebuie să le arătaţi importanţa unei camere curate. Transformaţi curăţenia într-una din acţiunile de rutină ale zilei, astfel ca lucrurile să nu scape de sub control.

Atitudinea dumneavoastră de bază ar trebui să fie de genul- Ăsta e spaţiul tău. Dacă vrei să te ajut să faci curat, o să te ajut. Dacă nu, nu. Tu hotăreşti.