În cazul în care copilul este prea solicitat poate fi problema neadaptări. Oboseala, care duce la surmenaj fizic, psihic, poate duce la instalarea nevrozei astenice.

Când între ceea ce i se cere unui copil şi ceea ce este el în stare să facă apare o disproportie, creierul acestuia cedeaza.

În copilărie, reacţiile nevrotice şi nevrozele sunt legate între ele şi foarte apropiate ca simptome. Nevrozele au mai multe simptome şi se repetă. Nevrozele au la bază factori psiho-traumatizanţi de intensitate mică, pe parcursul unui timp mai îndelungat, care pot fi observaţi la copil de cei din anturajul lui, reuşind să se vadă o stare de boală.

În general, copiii cu reacţii nevrotice au un comportament normal. La fel nu este schimbat profund nici capacitatea de reflectare a realităţii, ceea ce înseamnă că copilul bolnav păstrează capacitatea de a se aprecia critic pe sine şi tulburările sale, pe care le recunoaşte ca fiind anormale, din cauza cărora se ruşinează şi pentru care suferă.

Un program dezordonat, somn insuficient, proasta şi lipsită de ritmicitate, sedentarism în exces, în faţa televizorului, a calculatorului, în defavoarea mişcării fizice, în aer liber, atât de benefică pentru sistemul nervos, îl va face pe copil iritabil, nervos, agitat şi va grăbi instalarea nevrozei.

În practică, delimitarea nevrozelor de reacţiile nevrotice la copil este foarte dificilă, deoarece cele două tulburări sunt foarte asemănătoare.

Reacţiile nevrotice sunt una dintre cele mai frecvente forme de tulburare psihică, al căror număr este într-o continuă creştere, aceasta din cauza schimbărilor condiţiilor socio-economice, a complexităţii vieţii cotidiene.

Apariţia nevrozelor şi a reacţiilor ei este cauzată de factori determinanţi, predispozanţi şi favorizanţi. Rolul principal în apariţia lor îl reprezintă factorii psiho-traumatizanţi.

Familia dezorganizată creează condiţia pentru apariţia nevrozei astenice. Traumatismul resimţit de copil, prin absenţa tatălui, a mamei sau consecinţele unui climat tensionat, caracterizat prin violenţă, abuzuri, tiranie sau indiferenţă, provoacă dezechilibrul emoţional ce însoţeşte nevroza.

La copii mici, în primul rând se găseşte lipsa de afectivitate, lipsa de stimulare, obstrucţionarea dorinţei de afirmare şi a curiozităţii infantile, rigiditatea, hiperprotecţia sau intoleranţa în ceea ce priveşte fixarea deprinderilor de autoservire, plasarea forţată în colectivităţi de copii, supralicitarea sentimentelor de gelozie şi frică.

În cazul copiilor mai mari se adună stresul legat de activitatea şcolară, dificultăţi de adaptare la viaţa de colectiv. Vârsta pubertăţii, când apar noi solicitări, aspiraţii, formule noi de prelucrare a conflictelor, la care se pot adăuga un conflict familial, pierderea unui părinte, eşecuri şi noi stresuri, reprezintă o altă etapă când pot apărea nevroze sau reacţii nevrotice.

Tratarea nevrozelor la copii nu se va face cu calmante sau cu diferite medicamente. Copilul trebuie ajutat de părinţi să treacă de perioada aceasta şi este indicat să se ceara ajutorul medicului ori al unui psihiatru. Tratamentul va trebuie să ţină cont de de particularităţile biologice şi psihologice ale micului pacient. În primul rând se va rezolva cauza generatoare de nevroză, pe care orice părinte iubitor şi responsabil de fericirea copilului său trebuie să o cunoască. Pe lângă aceasta va trebui găsit o activitate nouă, originală şi sănătoasă, care să-l pasioneze în mod real, un sport sau orice preocupare în aer liber.