Încrederea în sine trebuie să se dezvolte încă din primele luni de viaţă ale copilului vostru… El trebuie să devină un omuleţ care să se simtă în largul său în tot ceea ce face, iar pentru asta două lucruri sunt esenţiale: încurajaţi-l şi criticaţi-l, dar într-o manieră constructivă!

Încurajaţi şi felicitaţi. Dacă stima de sine este pentru unii personală (Oare mi-am atins scopul? Sunt mulţumit de mine?), aceasta este în concepţia copilului, mai ales socială (Cum mă văd alţii? Ceea ce cred alţii despre ceea ce zic şi despre ceea ce fac?) Felul în care îşi privesc părinţii copiii este un lucru determinant. Aceştia trebuie să îşi încurajeze copilul şi să îl felicite. Însă, pentru a vă ajuta copilul să îşi construiască o imagine realistă despre el însuşi, ar trebui să îl complimentaţi bineînţeles, dar şi să îi arătaţi cu ce greşeşte în comportamentul său şi în acţiunile sale.

Criticaţi într-o manieră constructivă. Nu trebuie să cedaţi la fiecare capriciu al copilului vostru şi nu ar trebui să evitaţi atunci când trebuie să îi atrageţi atenţia sau să îi faceţi anumite remarci pe care le-a meritat, având grijă însă la cuvintele pe care vi le alegeţi deoarece un cuvânt urât poate avea consecinţe negative şi durabile.

Critica, la fel ca şi complimentele, laudele, trebuie să rămână întotdeauna constructivă. Repetându-i toată ziua: „Eşti genial, eşti cel mai bun, eşti cel mai frumos”, veţi risca să creşteţi un copil puţin prea pretenţios şi să îi creaţi anumite deziluzii, atunci când va descoperi că nu este centrul universului pentru toată lumea.

Ar fi de preferat să îi faceţi complimente care să fie legate de acţiuni precise: „Bravo, dragul meu, sunt foarte mândră de tine, ai reuşit să mergi singur”, „Ai fost foarte drăguţ atunci când ai împărţit bomboanele cu verişorul tău”. La fel trebuie să procedaţi şi cu criticile: decât să îi faceţi reproşuri care îl vizează ca persoană, ar fi mai bine să îi faceţi reproşuri concrete cu privire la  actele şi la cuvintele sale:” Părerea mea este că nu ai fost foarte amabil cu bunica ta de dimineaţă”.

Dacă copilul vostru face o prostie, încercaţi să rămâneţi constructive. Astfel, dacă sparge un obiect la care ţineaţi foarte mult, în loc să îi spuneţi: „Răule! Ai spart farfuria la care ţineam foarte mult!”, spuneţi-i :” Uite, ţi-am spus să nu alergi prin casă, fără să priveşti în jurul tău. Vino cu mine. O să mă ajuţi să strâng resturile şi să încercăm să o lipim”.

Valorizaţi-i succesele, de-dramatizaţi eşecurile. Încercaţi să îi încurajaţi noile experienţe, amintindu-i unde a reuşit: „Sunt foarte mândră de tine, ieri ai reuşit să ţii lingura singur. Sunt sigură că şi azi vei reuşi. Arată-i şi lui tata”. Chiar şi cel mai mic progres trebuie să fie amintit. „Super, azi nu ai plâns când ai mers la creşă!” Valorizând progresele sale, îi veţi arăta copilului că lucrurile nu se dobândesc dintr-o dată, ci că trebuie să persiste puţin, că făcând eforturi va reuşi. Părinţii trebuie să îi înveţe pe copii să îţi accepte şi eşecurile. Greşind, va progresa şi se va maturiza.