Idei de Turism - Chicago, USA
Chicago este cel mai mare oraş din statul Ilinois,şi al treilea ca mărime după New York şi Los Angeles din Statele Unite ale Americii.
Chicago este situat în zona vestul mijlociu al Americii.
Zona mai extinsă a oraşului se numeşte Chicagoland şi este situată pe malul lacului Michigan, care desparte Canada de SUA.
Oraşul Chicago a fost fondat în anul 1833 cu o populaţie de aproximativ 200 de locuitori, el a devenit un nod de transport important în tot statul.
În Chicago, ca defapt în statele unite nu există o limbă oficială, ea nu este specificată la nivel federal, dar întreaga naţiune foloseşte limba engleză, moneda oficială este dolarul american, iar prefixul Americii este ++1.
Nu există chiar aşa de multe atracţii turistice în Chicago, ca şi în oraşele Europei, dar nici aici nu este plictisitor, chiar din contră. Este dificil de ştiut de unde să se înceapă un tur al oraşului, aşa că orima oară turiştii trebuie să îşi formeze o imagine de ansamblu al acestui oraş cosmopolit.
Acest lucru se poate pune în practică cel mai uşor la Observatorul Hancock Ioan, sau la Sears Tower Sideck, de unde se poate vedea toată întinderea zonei Chicagoland. Turnul Sears este una dintre cele mai înalte clădiri din lume, are o înălţime de 441 m, plus câţiva metri ce sunt adăugaţi de cele două turnuri de televiziune de pe acoperiş. Clădirea are 110 etaje, care deţine şi un pavilion de vizionare pentru turişti care doresc să vadă panorama întregului oraş.
Se organizează excursii cu barca cu pornire de la Navy Pier şi alte locaţii din oraş, şi tururi de oraş cu autobuzul care arată repere semnificative şi furnizează informaţii interesante despre Chicago şi istoria sa.
Cele mai interesante atracţii turistice care merită vizitate în Chicago sunt : Planetariul Adler, Muzeul Field, Acvariul Sheed, Muzeul de Ştiinţă şi Industrie, Institutul de Artă, Parcul Zoologic Lincoln este cel mai mare din oraş, Muzeul de fotografie, Muzeul de artă contemporană, Muzeul Du Sable de istorie Afro-americană, Parcul Grant, Parcul Millenium este cel mai nou parc din Chicago, Parcul Midway, Parcul Jackson, Parcul Washington.
Grădina botanică din oraş atrage o sumedenie de turişti în fiecare an, Institutul Oriental deţine o sumedenie de artefacte egiptene antice.
Chicago are multe activităţi pentru vacanţa de iarnă şi în special de crăciun de care se bucură vizitatorii şi localnicii în fiecare an. Pe lângă multele festivităţi existente în oraşul împodobit în aşteptarea lui Moş Crăciun, Chicago oferă şi o gamă largă de magazine cu branduri cunoscute în lumea întreagă de unde fiecare poate cumpăra cadouri frumoase pentru cei dragi. La teatrele din oraş se pot vedea producţii de teatru clasic care aduc spiritul crăciunului în sufletele oamenilor.
Un ghid complet in limba engleza despre acest oras puteti gasi aici: Chicago Travel Guide



Comentarii
Publică un comentariu nou