Fototerapia este o formă de tratament ce foloseşte, în scop terapeutic, radiaţiile luminoase. În funcţie de lungimea de undă a radiaţiilor se pot identifica radiaţiile:

•  infraroşii- cu lungime de undă mare;
• ultraviolete- cu lungime de undă mică.

Formele de fototerapie sunt:
ACTINOTERAPIA
Este aplicarea razelor ultraviolete, constând în radiaţii luminoase cuprinse între spectru vizibil şi razele X.
Clasificarea razelor ultraviolete (RUV) se realizează în funcţie de lungimea de undă sau de sursa care o produce.  În funcţie de lungimea de undă razele  UV se împart în:

• A: cu lugimea e undă de la 4000 la 3150 Angstrom,
• B: cu lungimea de undă de la 3150 la 2800 Angstrom,
• C: cu lingimea de undă de la 2800 la 1850 Angstrom.

Clasificarea în funcţie de sursa de producere este:

• arc voltaic,
• gaz Xenon comprimat,
• vapori de Mercur,
• lumina neagră (lampa lui Wood).

Efectele terapeutice ale acestor raze sunt următoarele:

• acţiune stimulantă asupra metabolismului celular,
• acţiune de inhibare,
• formarea unui eritem (roşeaţă) care apare imediat după expunere - este expresia unui efect fotochimic asupra chemoreceptorilor ce controlează vasodilataţia,
• pigmentarea ( colorarea pielii) - este rezultatul unui mecanism de apărare ce interacţionează pentru a nu lăsa o penetrare mai adâncă a razelor,
• favorizează producerea de globule roşii şi albe,
• o acţiune de distrugere a bacteriilor,
• ameliorează musculatura mai ales la bolnavii ce au muşchii afectaţi,
• catalizează transformarea provitaminei D în vitamina D.

Există anumite tehnici de aplicare a acestor raze, ele fiind locale sau generale:

• generale: se plasează lampa sau lămpile la o distanţă de 1 metru de bolnav, durata este de un minut jumătate sau două minute, dar se poate ajunge şi până la 30 minute  după 15-20 şedinţe; fiind recomandat două- trei cicluri pe an;
• locale: lampa se plasează la aproximativ 50-60 metrii distanţă de pielea pacientului, durata fiind în funcţie de sensibilitatea şi gradul de eritem prezentate de pacient. Este recomandat să se înceapă şedinţa cu lampa deja aprinsă, deoarece ozonul produs iniţial de ea, poate deranja bolnavul.

Indicaţiile pentru aceste aplicaţii sunt:

• afecţiuni ale pielii, dermatologice: acnee, psoriazis, răni  (de la statul pe pat, imobilizare mai îndelungată) herpes zoster;
• anemii hipocrome, spasmofilie, reacţii depresive meteo-dependente;
• tulburări ale calciului şi ţesutul osos: rahitism, osteomalacie,
• distonie neuro-vegetativă.

Contraindicaţiile şi precauţiile pentru fototerapie sunt:

• diabetul zaharat;
• hipertiroidism;
• dermatite generalizate, în faza acută, la pacienţii cu fotosensibilitate;
• tuberculoza pulmonară;
• precauţiile sunt: întotdeauna se protejează ochii atât a pacientului cât şi a celui care efectuează operaţiunea, se face o bună aerisire a spaţiului în care se face terapia pentru a evita saturarea aerului cu ozon, dacă apara anumite simptome se recomandă ca şedinţele să fie mai rare.

LUMINA POLICROMATĂ POLARIZATĂ
Se caracterizează prin eliberarea unui fascicul policromatic ce cuprinde unde electromagnetice cu o gamă largă de la infraroşii până la violet dar fără ultraviolete. Polarizarea optică este tradusă ca o rază luminoasă şi se diferenţiază de lumina naturală prin faptul că vibraţiile sunt aţintite pe anumite traiectorii. Acest tip de lumină polarizată intră în ţesuturi la aproximativ 1,5 cm.
Acest tip de tratament este într-o fază de început în ceea ce priveşte detaliile despre efectele sale sau indicaţiile pe care le are şi se poate aplica în diverse afecţiuni medico-sportive şi în general la afecţiunile aparatului locomotor. Cu toate acestea , se recomandă ca până la apariţie unor noi studii, folosirea acestui tip de tratament să fie limitat la:

• afecţiuni dermatologice ca: acnee, psoriazis, herpes,
• ulcere şi plăgi de decubit,
• arsuri.

Lumina policromatică polarizată este des indicată ca fiind un tratament complementar (adică ajutător) celorlalte pe care le urmează bolnavul.