Bolile care ne afecteză la nivelul gâtului ne supără cel mai frecvent, fie că este o amigdalită purulentă, fie flegmoane sau pur şi simplu roşeaţa din gât ne determină să fim irascibili şi foarte deranjaţi de ele datorită locului unde se găsesc. În cele ce urmează vom relata câteva cuvinte despre aşa-numitul flegmon amigdalian.
Acesta este o inflamaţie acuta care prezintă puroi şi este cea mai frecventă complicaţie după amigdalita acută purulentă sau a unui puseu acut în cadrul unei amigdalite cronice. Cei mai afectaţi sunt adolescenţii dar şi adulţii iar ca şi gen, ambele sexe sunt afectate în mod egal. Există 2 tipuri:

•  abcesul anterior- care se găseşte între amigdală şi pilierul anterior,este cel mai întâlnit,
• abcesul posterior- între amigdală şi pilierul posterior

Care sunt simptomele bolnavului?
Într-un timp de 2-3 zile, în care bolnavul simte o jenă la nivelul gâtului, apare şi un puroi iar astfel se accentueză cu durere la nivelul gâtului, care devine insuportabilă bruscă, unilaterală, cu durere de ureche, violentă şi este de aceeaşi parte cu flegmonul.
Apar şi simptomele generale:

• frison
• febră
• stare generală alterată
• insomnia
• dureri de cap
• constipaţia.

Semnele care ţin strict de partea unde este flegmonul sunt:

• durere la înghiţirea alimentelor care este deodată cu durerea de ureche unilaterală
• salivaţia creşte
• mirosul urât al gurii numit halenă
• bolnavul deschide gura cu greu, semn numit trismus, datorită faptului că se contractă muşchii masticatori involuntar
• voce nazonată (pe nas)
• bolnavul stă cu capul fixat, aplecat înainte pentru a pemite salivei să curgă din gură, deoarece când mănâncă şi înghite îi provoacă dureri mari
• dacă zonă este mai grav afectată iar flegmonul este mai mare poate avea senzaţie de sufocare şi tuse

Examenul numit bucofaringoscopie realizat de către orelist este greu de realizat din cauza trismusului ( apropae imposibil de a-şi îndepărta maxilarele). La examen se poate observa inflamaţia, limitarea mobilităţii vălului palatin, apare o bombare a stâlpului anterior iar amigdala apare împinsă în jos, înăuntru şi înapoi în varinata anterioară, sau bombarea  stâlpului posterior cu împingerea amigdalei înspre înainte în varianta posterioară.
Un alt examen de evidenţiere este laringoscopia, dar se face greu tot din cauza faptului ca bolnavul nu-şi poate deschide gura.
Cu ce poate fi confundat flegmonul amigdalian?
Flegmonul amigdalian poate să fie diagnosticat greşit cu următoarele afecţiuni:

• faringita acută
• forma flegmonoasă a anginei monocitare
• forma flegmonoasă a anginei difterice
• osteoflegmonul dentar: accident de erupţie a molarului de dinte
• supuraţii şi infecţii cronice ale faringelui: abces rece, gome periamigdaliene, actinomicoza faringo- amigdaliană
• erizipelul faringelui
• angina aută la cei cu hipertrofie inegală a celor două amigdale
• şancru amigdalian
• ruptură ale carotidei interne sau comune
• tumori benigne sau maligne.

Evoluţia este bună, începând să se vindece prin deschidere în ziua a 8-a  sau în unele cazuri pot să apară complicaţii

 cum ar fi: un alt flegmon dar laterofaringian, abcese perilaringiene, tromboflebita venei jugulare interne iar mai rar pot apare hemoragii prin ruperea marilor vas.
Care este tratamentul în acest flegmon?
Dacă este descoperit la început se realizează:

• gargară cu ceai de muşeţel sau soluţii alcaline
• soluţii dezinfectante: Hexoral, Orofar, Faringosept, Decasept
• comprese calduţe care se pun la gât
• antiinflamatorii cum ar fi : Aspirina, Diclofenac,
• în caz de ferbă se administrează antitermice: Paracetamol
• Antibiotice.

În stadiul mai avansat se face intervenţia chirugicală care se realizează în ziua 4-6-a de evoluţie, prin anestezie locală cu Xilină de 4 %. Se introduce un ac gros şi lung pentru explorare adaptat cu o seringă la:

• locul în care se vede ca fiind cel mai bombat
• locul unde se simte la palpare o fluctuenţă
• la un cm deasupra şi medial de ultimul molar superior. Se execută o puncţie până la o adâncime de 1,5-2 cm înainând uşor de jos în sus şi din afară înăuntru şi se fac aspiraţii repetate în siringă. Drenarea se face cu pensa Lubet-Barbon sau se intră direct cu pensa baionetă în partea cea mai bombată şi se deschide colecţia de puroi iar bolnavului i se indică a sta aplecat ca să nu înghită secreţiile pe alea respiratorie iar la sfarşit se va face o gargară cu apă oxigenată

După intervenţie se va continua cu tratamentul de antibiotice şi obligatoriu va trebui să urmeze un regim igieno-dietetic, cu apă multă şi zaharuri în primele zile iar apoi alimentele să fie moi, păstoase până când dispar toate simptomele.