Cistita

Femeile sunt cele mai afectate de cistită, iar multe dintre ele suferă de aşa-numită cistita recurenta, adică cistita care apare foarte des, uneori imediat după încetarea tratamentului. Cistita este inflamaţia, acută sau cronică, a vezicii urinare. Cistita se manifestă prin nevoia repetată de a urina, dureri la nivelul abdomenului inferior, usturimi la urinat şi urina tulbure. Dacă nu este tratată, infecţia se poate agrava local, sau se poate extinde la rinichi producând pielonefrita care netratată duce în timp la insuficienţa renală cronică.

 

Pentru prevenirea apariţiei cistitei ar trebui sa urmaţi câteva reguli simple de igiena:

  • La baie sau toaleta ştergeţi-va întotdeauna din faţă în spate pentru a evita aducerea bacteriilor dinspre zona anală spre zona urinară;

  • evitaţi purtarea de lenjerie prea strânsă care determină aducerea bacteriilor către uretra şi favorizează inflamaţia zonei prin frecare;

  • la reluarea activităţii sexuale după tratamentul pentru cistită sau după un timp mai îndelungat de pauza încercaţi acte sexuale de durată mai mică şi urinaţi imediat după actul sexual, pentru a îndepărta bacteriile ajunse, eventual, în zona uretrei.

  • nu uitaţi să beţi cât mai multe lichide pe zi: ceaiuri diuretice, sucuri de fructe, apă plată. Atenţie la apa minerală, deoarece nu toate sortimentele sunt bune pentru rinichi. Pentru o buna activitate a rinichiului consumaţi minim 2 l de lichide pe zi.

Cel mai indicat în cazul în care aţi făcut cistită este să vă adresaţi medicului care probabil vă va recomanda o analiză a urinei după care vă va prescrie medicaţia de care aveţi nevoie.

Atât în perioada tratamentului, cât şi în general, va trebui sa evitaţi statul cu picioarele în apa rece sau mersul cu picioarele goale pe gresie şi va trebui sa beţi cât mai multe lichide.
 Ca tratament, se recomanda comprese foarte calde, cu seminţe de in şi flori de fân, bai calde de şezut (cu coada calului, de cel puţin 30 de minute), împachetări şi comprese calde pe partea inferioara a abdomenului.
Se vor evita consumul de alcool, ceai, cafea şi, mai ales, excesele sexuale. Se vor consuma ceaiuri diuretice: din frunze de mesteacăn, leuştean şi ceaiuri cu efect antiinflamator: din galbenele, cimbrişor şi ienupăr.
Printre motivele pentru care apare cistita, aş dori să amintesc: infecţiile vaginale, frigul, igiena incorectă, iar în cazul bărbaţilor probleme legate de prostată în general. La bărbaţi simptomele sunt mai uşoare şi în general trec neopservate.

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.

Mai multe informaţii despre opţiunile de filtrare

Image CAPTCHA
Intrati caracterele din imagine