Scabia şi difteria
Scabia în general primesc cel mai des copii de grădiniţă, cauza este o infecţie bacteriană. Ea apare sub formă de edeme cu puroi pe faţă, în jurul guri, apoi de acolo copilul prin scărpinare îl intinde şi pe alte locuri ale corpului. Scabia se mai numeşte şi Pecingine. Copilul cu mâna cu care s-a scărpinat duce bacteria şi pe jucării sau obiecte pe care pune mâna de unde şi alţi copii se infectează până ce primul infectat ajunge la un medic. Tratarea se va face cu soluţii anti-septice,creme anti-bacteriene pe locurile infectate şi pe mâini în prealabil bine spălate şi unghiile curăţate. Deoarece este infecţios şi transmisibil este bine ca copilul să nu frecventeze colectivitatea până nu se vindecă complect. Scabia avansează cu 2-3 mm pe zi, lăsând în urma un traiect sinuos presărat cu ou. Larvele eclozează după câteva zile şi se târăsc la suprafaţa pielii, unde încep să-şi sape propriile şanţuri, în jurul foliculilor piloşi. Apoi, larvele se transformă în nimfe. Fertilizarea are loc fie în şanţurile în care se ascunde femela, fie la suprafaţa tegumentului. Acest ciclu de viaţă durează circa 2 săptămâni. Transmiterea scabiei are loc prin contact direct şi se crede că necesită aproximativ 15 minute.
Pruritul este simptomul de debut la scabie şi, în cazul unei prime infestări, poate apărea şi la 3 săptămâni după contractare. În reinfestările ulterioare, manifestările clinice pot apărea după numai câteva zile. De obicei, pruritul este mai intens noaptea. Deşi localizarea cea mai frecventă este la mâini, leziunile de scabie pot fi găsite în toate locurile cu piele fină. La sugar, aceasta înseamnă tot corpul, inclusiv pe faţă, dar mai frecvent pe picioare.
Difteria este o boală infecţioasă acută bacteriene cu exotoxin , care produc substanţe toxice. Perioadă de incubaţie de 2-6 zile. Simptomele încep cu o faringită care se extinde la nas, ochii,piele,laring.
Difteria laringelui este cel mai periculos pentru că se poate îneca din lipsă de aer. Pentru prevenirea boli copilul trebuie vaccinat la 3-4 luni şi la 3-6 ani cu vaccinul DiPerTe care garantează imunitate faţă de difterie
Difteria se transmite pe cale respiratorie (prin tuse, strănut) şi prin contactul direct cu pielea contaminată. Sursa de bacili difterici este reprezentată de purtătorii sănătoşi sau persoanele bolnave de difterie, care prezintă bacili difterici la nivelul orofaringelui sau la nivelul pielii
Bolnavul este contagios timp de 6 săptămâni, în absenţa tratamentului. În timpul izbucnirilor epidemice copiii purtători de germeni la nivelul orofaringelui sau pielii, care nu prezintă semne şi simptome de boală pot transmite boala.



Comentarii
Publică un comentariu nou