Autismul afectează dezvoltarea normala a creierului în ariile care sunt responsabile de funcţia de comunicare, interacţiunea sociala şi funcţionarea cognitiva. Autismul este o dereglare neuro-biologica care afectează funcţionarea creierului. Autismul este diagnosticat de patru ori mai mult la băieţi decât la fete. Pentru un sfert din copiii bolnavi de autism, dezvoltarea poate fi normala în primii 2 ani de viaţă, ca apoi să regreseze în privinţa interacţiei sociale şi a comunicării. Posibil ca ei să:

Prefere să se joace singuri,

Să nu conştientizeze faptul că se joacă lângă alţi copii.

Le place să alinieze obiecte şi să le aranjeze în funcţie de culoare.

Să aibă dificultăţi în a stabili un contact vizual cu alte persoane.

De regulă, copiii cu autism nu au o dezvoltare normală a vorbirii şi pot să "pară" surzi, deşi testele de audiometrie sunt normala. Autismul afectează modul în care copilul percepe şi procesează informaţia senzorială. Severitatea autismului variază. Unii au nevoie de un însoţitor în aproape toate domeniile vieţii lor cotidiene, în timp ce alţii pot fi capabili să funcţioneze la un nivel foarte ridicat şi pot chiar să meargă la o şcoală normală.
Deşi această afecţiune durează toată viaţa şi determină diferite grade de izolare socială, tratamentul poate aduce o ameliorare semnificativă în viaţa persoanelor cu autism.
Diagnosticarea din timp şi tratamentul adecvat au dus la creşterea numărului de persoane cu autism care sunt capabile să trăiască independent atunci când ajung la vârstă adultă.
Cauzele autismului pot fi genetice, uni cercetători susţin că factori de mediu pot avea un rol în apariţia autismului. Oricare ar fi cauzele, copiii care suferă de această boală sunt născuţi cu ea sau cu o predispoziţie spre aceasta. Simptomele autismului sunt, de obicei, observate mai întâi de către părinţi sau de alte persoane în primii 3 ani de viaţă ai copilului. Deşi autismul este prezent de la naştere, semnele acestei tulburări pot fi dificil de identificat sau de diagnosticat în timpul copilăriei timpurii. În perioada adolescenţei, comportamentul se modifică. Mulţi adolescenţi câştigă abilităţi, dar rămân totuşi cu un deficit în capacitatea de a relaţiona şi de a-i întelege pe ceilalţi.
Pubertatea şi sexualizarea se pot face cu mai multa dificultate la adolescenţii cu autism decât la copiii de aceiaşi vârstă.
Adolescenţii au un risc uşor crescut de a dezvolta tulburări depresive, anzietate sau epilepsie. Unii adulţi cu autism pot fi capabili să aiba o profesie şi o viaţă independentă. Gradul în care un adult cu autism poate duce o viaţă autonoma depinde de inteligenţa şi de abilitatea de a comunica.

Multe persoane cu autism au percepţii senzoriale neobişnuite. De exemplu, ei pot descrie o atingere uşoara ca fiind dureroasă sau apăsarea profundă o pot percepe ca fiind o senzaţie liniştitoare. Alţii pot să nu simtă de loc durerea. Unii pot avea preferinţe sau din contra repulsii puternice faţă de unele alimente şi preocupări nefireşti.
Copiii care au o ruda apropiată cu autism trebuie monitorizaţi îndeaproape, deoarece ei au un risc crescut de a avea autism şi alte probleme de dezvoltare. Dacă se dezvoltă tulburări in socializare, de învăţare sau comportamentale la o persoană, indiferent în ce moment apar sau la ce vârstă, acea persoană trebuie evaluată de un specialist.

Părinţii care au un copil cu autism trebuie să aibă o abordare proactivă pentru a învăţa despre această afecţiune şi despre tratamentul ei, în timp ce vor colabora îndeaprope cu persoanele implicate în îngrijirea copilului. De asemenea, este necesar ca părinţii să aibă grijă de ei însăşi, astfel încât să poată face faţă încercărilor la care sunt supuşi având un copil cu autism.