Poliartrita reumatoida este o boala profund invalidantă, ale cărei costuri medicale şi sociale sunt foarte ridicate. Din păcate, aceasta boala nu poate fi diagnosticată timpuriu decât de un medic cu experienţă clinică. Nu exista nici o analiză din care sa rezulte acest diagnostic. Mai mult, dacă nu se ştie ce fel de afecţiune este, pacientul poate fi greşit diagnosticat, ca suferind de reumatism sau spondiloză. Se estimează că 1% din populaţia ţării are poliartrită reumatoida.

Poliartrita reumatoidă (poliartrita cronică evolutivă) este o inflamaţie poliarticulară cronică, care evoluează îndelungat, cu puseuri acute, localizată de predilecţie la articulaţiile mici ale extremităţilor, simetrică, cu modificări radio-logice de osteoporoza si teste biologice pozitive pentru factorii reumatoizi.
Spre deosebire de reumatismul articular acut, care poliartrita reumatoidă nu interesează inima, dar atacă articulaţiile şi când atacă articulaţiile, nu le mai lasă, până la distrugerea lor mai mult sau mai puţin completă. Factorii favorizanţi care duc la aparaţia bolii sunt de natura genetică, infecţioşi sau expunerea la frig. Afecţiunea a fost recunoscută de specialişti ca fiind o boala însoţită de o mortalitate semnificativă şi extrem de invalidantă.

În evoluţia bolii se deosebesc patru stadii: stadiul I (polial-gic), dominat de durere; stadiul II (exsudativ), în care, alături de durere, apar redoa-rea articulară, tumefacţiile şi deformările articulare; stadiul III (proliferativ), dominat de atrofii musculare, anchiloze si subluxatii; stadiul IV (terminal, reprezentând ultima faza din evoluţia bolii), apare după 15-20 de ani de la debut, bolnavul devenind un invalid care-şi petrece toată viaţa în pat. După intensitatea osteoporozei, a deformarilor articulare şi a anchilozelor, se deosebesc: stadiul precoce (I), fără leziuni distructive, dar cu discreta osteoporoza şi capacitate funcţionala completa; stadiul moderat (II), cu osteoporoză, durere, redoare, atrofie musculară redusă şi capacitate funcţională încă normală; stadiul sever (III), cu osteoporozaă leziuni distructive intinse, mari atrofii musculare şi deformări articulare (subluxaţii) şi capacitate funcţională limitată; stadiul terminal (IV), cu osteoporoză, leziuni distructive mari, anchiloză osoasă, atrofii musculare întinse, mari deformări articulare şi infirmitate importantă, bolnavul fiind obligat să stea în pat sau în fotoliu şi neputându-se ocupa de sine.

În timpul primelor luni ale bolii, diagnosticul se face pe baza distribuţiei şi cronicizării atingerilor articulare. Dozările sangvine indică semne inflamatorii (accelerarea vitezei de sedimentare VSH, creşterea nivelului sangvin de proteina C reactivă), semne imunologice (factor reumatoid, anticorpi antinucleari etc.). Dacă se puncţionează o articulaţie atinsă, se scoate un lichid inflamator, iar biopsia sinovialei pune în evidenţă o inflamaţie. Un an sau doi mai târziu, factorul reumatoid poate fi decelat în serul a 70% dintre pacienţi. Radiografia arata eroziuni osoase şi o pensare a interliniilor articulare - spaţiul care separa cele doua extremităţi osoase ale articulaţiei cauzate de panusurile sinoviale, noduli inflamatori formaţi printr-o îngroşare a membranei sinoviale, care distrug, puţin câte puţin, oasele şi ligamentele. La ora actuală există un nou medicament de ultimă generaţie: Arava (leflunomide). Leflunomide este singura molecula noua destinată tratamentului de fond al poliartridei reumatoide care modifica prognosticul bolii. Medicamentele existente până acum pe piaţă nu au efecte terapeutice în cazul tuturor bolnavilor, iar o parte dintre aceştia nu le tolerează, din cauza efectelor secundare. Terapia cu acest nou medicament costa în jur de 1.000 de euro anual. Chiar dacă aceasta suma pare mare, raportul cost-eficienţă este net în favoarea acestei terapii, costurile economice generate de aceasta boală fiind similare cu cele produse de bolile coronariene si cancer. Tratamentul trebuie sa fie permanent şi să asocieze mai multe metode. Acesta se bazează pe antiinflamatoare (aspirina, fenilbutazona, indometacin sau corticosteroizi în caz de eşec). Toate medicamentele au o oarecare toxicitate, iar bolnavii trebuie să facă obiectul unei supravegheri medicale regulate. Tratamentele locale constau în prevenirea apariţiei deformaţii lor: infiltraţiile cu corticosteroizi, sinoviortezele (injecţii intraarticulare cu o substanta - acid osmic, izotop radioactiv etc. - permitand distrugerea sinovialei atinse), ablatia sinovialei prin chirurgie convenţională sau pe cale endoscopica etc. Ergoterapia permite prevenirea apariţiei deformaţiilor. O reeducare poate fi necesară. Curele termale sunt contraindicate în perioada evolutivă. Se observă că sarcina induce adesea o remisiune completă a bolii, dar administrarea de hormoni sau de extracte plantare s-a dovedit până în prezent ineficace.