Cum tratăm Hernia de disc ?
Majoritatea românilor care au hernie de disc, se pot trata printr-o tehnică nouă, minim invazivă, fără să mai aibă nevoie de operaţia calsică. La circa trei – patru ore, după intervenţie pacientul poate pleca acasă.
CUM apare hernia ?
Hernia de disc apare de regulă în zona cervicală (la ceafă) şi în zona lombară (şale), în urma procesului natural de îmbătrânire sau în urma unei traume. Coloana vertebrală este alcătuită din vertebre, separate una de alta de discuri , care previn eroziunea vertebrelor (sunt ca nişte pernuţe care amortizează şocul). Hernierea discurilor (sau un disc alunecat), apare în momentul în care un disc deformat sau rupt se deplasează din poziţia iniţială şi apasă pe măduvă. Simptomele unei hernii de disc variază de la furncături în mâini, în picioare sau în fese, până la slăbiciune în membre, dureri de spate sau pierderea unor reflexe.
Nucleoplastia percutantă, este cea mai nouă metodă de tratament chirurgical al herniei de disc,disponibilă în România şi se poate face în două clinici din Bucureşti
Această metodă este indicată în cazul herniilor medii, care sunt cele mai frecvente.
Intervenţia se face cu ajutorul unui dispozitiv prevăzut cu un ac în vârf, care pătrunde prin piele până la discul herniat. Noul tip de intervenţie nu se recomandă cazurilor simple de hernie, în care discul intervertebral este uşor deformat. În această situaţie bolnavul poate simţi furnicături sau disconfort în mâini şi picioare, care trec kinetoterapie şi medicamentaţie antiinflamatoare. ,,Adevărata,, hernie este atunci când discul este rupt, iar substanţa gelatinoasă care umple cavitatea acestuia, cunoscută sub denumirea de nucleu pulpos, iese afară şi apasă pe terminaţiile nervoase.
În acest caz bolnavul riscă să-şi piardă mobilitatea. Dacă te afli în această situaţie, ai nevoie de operaţie clasică cu bisturiu şi de multe zile de spitalizare şi săptămâni de recuperare. Dacă te afli între aceste două situaţii, iar discul este deformat serios, dar nu s-a rupt încă, se recomandă nucleoplastia percutantă.
INTERVENŢIE cu anestezie locală
Noul tip de intervenţie a fost ,,testat,, la noi în ţară pe aproximativ 1.000 de pacienţi la Spitalul Universitar de Urgenţă şi la Centrul de Diagnostic şi Tratament ,,Victor Babeş,, din Bucureşti. Noua procedură nu durează mai mult de 30 de minute şi se face sub anestezie locală. Specialistul v-a introduce prin piele şi muşchi până la discul intervertebral afectat, un dispozitiv prevăzut cu un ac la capăt, astfel presiunea asupra terminaţiilor nervoase se reduce. Teoretic pacientul poate pleca acasă după 3 – 4 ore de la intervenţie. Practic este recomandat ca pacientul să rămână internat în spital până a doua zi pentru a putea beneficia gratuit de operaţie prin asigurarea de sănătate.
![]() |
|
| Metoda traditionala | Metoda noua minimal invaziva |
La Spitalul Universitar de Urgenţă se pot face gratuit zilnic maxim două astfel de intervenţii. Aceiaşi intervenţie se poate face şi în mai multe clinici particulare, contra sumei de 4.900 lei.
Ia-tă animaţia despre operaţia minimal-invasivă:
In cazuri grave, trebuie inlocuit discurile. Operaţia se face sub narcoza completa.

Citeşte mai departe:
HERNIE DE DISC, LUMBAGO ŞI LOMBOSCIATICA




Comentarii
Publică un comentariu nou