Cartilagiul articular este un ţesut elastic, care acoperă extremităţile oaselor din articulaţii. În mod normal, suprafaţa acestor cartilagii este netedă, facilitând mobilitatea articulară şi absorbind totodată şocurile. Acest lucru este deosebit de important la nivelul articulaţiilor mari de la picioare şi coloanei vertebrale, care suportă greutatea corpului.
Pe măsură ce artroza progresează suprafaţa cartilagiilor şi a osului de dedesubt devine neregulată şi apar excrescenţe osoase (ciocuri, noduri).
Din aceasta cauza culisarea fine a suprafeţelor articulare devine imposibil; în contrar, ei se freacă între ele la mişcări solicitante.
Articulaţiile mandibulare, ale umerilor, cotului, încheieturii pumnului, gleznelor şi genunchilor sunt cele mai afectate. Durerea ascuţita, mai ales la mişcări exagerate sau după o pauză mai lungă este primul sindrom. Durerea poate dispărea dacă nu se foloseşte articulaţia. Uneori iradiază în alte regiuni.
Deasemenea caracteristic este rigiditatea, care apare dimineaţa sau după repaus si dispare după 1-2 minute de mişcare. Rareori, artroza determină pierderea completă a libertăţii de mişcare în articulaţia afectată. Dificultatea mişcărilor este un alt semn care să ne îndemne să ne prezentăm la medic.
Artroza genunchiului este o problemă de sănătate importantă prin frecvenţa mare la populaţia de peste 40 de ani. Fiind o afecţiune care constă în distrugerea cartilajului suprafeţelor articulare ale genunchiului, leziunea primară în artroză este la nivelul cartilajului.
Medicamentele au mai degraba efecte simptomatice. Ele nu vindecă boala şi au efecte secundare, de aceea trebuie folosite cu prudenţă.
Anti-inflamatoriile nesteroidiene (AINS – aspirina, ibuprofen, indometacin, diclofenac, ketotifen) reduc durerea şi inflamaţia. I general pentru a se obţine efectul dorit, sunt necesare doze mari (12 sau mai multe tablete de aspirină pe zi), la care apar mult mai frecvent efecte secundare nedorite.
Alternativa este folosirea unguentelor (cu fenilbutazonă, diclofenac, piroxicam), care se aplică pe zona dureroasă, de câteva ori pe zi.
Cei care au fost diagnosticaţi de artroza trebuie să se mişte cât mai mult, să facă gimnastică pentru întărirea articulaţiei şi menţinerea mobilităţii ei, astfel încât să nu apară înţepenirea articulaţiei. Mobilitatea genunchiului se poate întreţine prin gimnastică specifică, prin pedalare la o bicicletă obişnuită sau medicală. În al doilea rând, omul trebuie să-şi păstreze greutatea optimă.

Artroza genunchiului numită gonartroză este o afecţiune care constă în distrugerea cartilajului suprafeţelor articulare ale genunchiului. Leziunea primară în artroză este la nivelul cartilajului. Factorii care afectează articulaţia genunchiului sunt obezitatea, lipsa mişcării şi a gimnasticii medicale pentru menţinerea mobilităţii articulaţiei. De altfel, un semn al uzurii genunchiului este şi reducerea progresivă a mobilităţii, genunchiul nu se mai întinde şi nici nu se mai îndoaie bine. Prin artroză membrana sinovială, cea care înveleşte articulaţia, nu mai produce destul lichid sinovial, acela care face ungerea articulaţiei.
Artrozele primare sunt cele mai dese şi ele înseamnă o uzură, o îmbătrânire a cartilajului, începând cam de la 35 de ani. Artrozele secundare sunt procesele de degradare a genunchiului venite din cauza altor boli secundare.
Îndepărtarea totală a meniscului care se practica într-o vreme împinge mai repede spre artroză. Unele fracturi ale oaselor în apropierea genunchiului produc şi ele artroză secundară, ca şi bolile reumatismale. Artroze apar şi ca urmare a deviaţiei axului genunchiului.
Artroze pot fi cauzate şi de infecţiile în articulaţii, dar şi de instabilitatea genunchiului în urma unor accidente ce lezează ligamentele. La începutul gonartrozei apare o redoare, adică o înţepenire, şi apoi se limitează tot mai mult îndoirea şi întinderea genunchilor. Caracteristici sunt pocnituri la genunchi la mişcări, însoţite şi de durere,cartilajul fiind distrus, oasele se ating iritind nervile Ffiind necesar bastonul, mersul se denaturează si articulaţiile deformează.
Atunci când artroza, consecutiva unui genu varum, priveşte partea interna a genunchiului, este practicată sub anestezie generala o intervenţie chirurgicală destinată să dea gambei o axa convenabilă. În privinţa artrozei părţii externe a genunchiului şi rotula, un tratament medicamentos, asociat cu reeducare, este suficient.
Artrozele consecutive unei leziuni a genunchiului necesită administrarea de analgezice şi antiartrozice. IInfiltraţiile şi spălăturile articulare pot fi de folos.
Dacă genunchiul este foarte afectat, în particular dacă mersul este imposibil pe o distanţă mai mica de 100 metri fară durere, implantarea unei proteze de genunchi poate să-i redea subiectului o bună capacitate de deplasare.
Cel mai bine este să prevenim artroza la genunchi, lepădându-ne de kilogramele în plus şi făcând gimnastică medicală. Dezideratul este să amânăm montarea unei proteze, căci viaţa protezei de genunchi, în jur de 15 ani, este mai scurtă decât viaţa protezei de şold. Când trebuie înlocuită prima proteză, această revizie este mai dificilă, fiindcă zestrea de os s-a împuţinat, tocmai de aceea se tinde spre montarea protezelor în jurul vârstei de 60 de ani.

Citeste mai departe:

Cum tratăm Hernia de disc
Artrozele mâinilor şi al picioarelor
Diagnostic: Artroza
Remedii naturiste al artrozelor
Boli care debutează la picioare
Accidentele ţesuturilor moi