Şciatica
I se mai spune nevralgie sciatică, deoarece boala prinde nervul sciatic de obicei de o singură parte. Acest nerv este responsabil de sensibilitatea şi mişcarea piciorului respectiv. Bolnavul se plânge de dureri la picior, care pleacă de la fese şi iradiază de-a lungul membrului inferior până la talpă. Durerea se accentuează la mers, la aplecare şi după eforturi fizice, O sciatică este cauzată, în general, de o compresie exercitată asupra rădăcinilor nervoase L5 sau S1, de cele mai multe ori o hernie discală (proeminarea unui disc intervertebral în afara limitelor sale normale), mai rar din cauza unei compresii osoase - legată de o artroză, de o fractură a micului bazin, de o luxaţie a soldului sau de o îngustare a canalului rahidian lombar, tumorala (tumoră osoasă vertebrală, neurinom tumoră a rădăcinii unui nerv, tumora a micului bazin) sau de natură inflamatorie (spondilodiscită) . Simptome şi semne - Acestea depind de localizarea leziunii. Dacă doar cea de a 5-a rădăcină lombara este afectată, durerea atinge faţa posterioara a coapsei, faţa externa a gambei, spatele piciorului, degetul mare de la picior; dacă este afectată prima rădăcină sacrală, durerea atinge moletul, planta piciorului şi marginea externa a piciorului. Dacă sunt afectate ambele rădăcini nervoase sus-menţionate, durerea se întinde de la fesa până la picior. Adesea precedată de dureri lombare acute (lumbago) sau cronice, accentuată de tuse şi de statul în picioare, durerea poate fi minima sau intensă. O formă particulară de sciatică, numită sciatică paralizantă, se traduce printr-o paralizie a flexiei dorsale a piciorului. Tratamentul unei sciatici depinde de cauza sa. În cazul unei sciatici paralizante, tratamentul este chirurgical. În cazul unei hernii discale, acesta trebuie să rămână medical în primele 10 săptămâni deoarece, oricât ar fi de grave durerile iniţiale, sciatica se vindeca spontan în doua treimi dintre cazuri. Scopul tratamentului medical este de a face aceasta perioadă cât mai puţin neplăcută şi cât mai scurta posibil; el constă în administrarea de analgeziee, de antiinflamatoare, de corticosteroizi pe cale generală sau locală (prin infiltraţii), în odihna la pat dacă durerea este prea vie sau în purtatul unui corset, confecţionat din răşini, pe o perioada de 6 săptămâni. De îndată ce durerile permit, rachisul fiind încă susţinut de corset, se poate începe refacerea musculaturii membrelor inferioare prin şederi pe vine. Rachisul în sine nu va fi reeducat decât atunci când sciatica este vindecată, pentru a preveni recidivele. Dacă, dupa 2 luni de tratament medical, sciatica rămâne invalidantă impiedicând activitatea cotidiană a subiectului, se tratează hernia discală prin nucleoliza (distrugerea nucleului pulpos - partea centrală, semilichida, a unui disc intervertebral prin injectarea unei enzime vegetale, papaina) sau chirurgical. Alte tipuri de sciatică sunt tratate prin radioterapie sau chimioterapie în caz de tumora osoasă malignă a rachisului lombar, ablaţia tumorii în caz de neurinom sau de tumoră a micului bazin, antibiotice în caz de spodilodiscită.



Comentarii
Publică un comentariu nou