Lupusul (lupusul eritematos sistemic sau LES) este o boală cronică ce se manifestă prin inflamaţii, durere şi leziuni ale ţesuturilor din întregul organism.

Lupusul este o boală autoimună, în care sistemul imunitar al bolnavului nu reuşeşte să facă diferenţa între ţesuturile proprii şi intruşi, atacându-le. Lupusul eritematos sistemic afectează rinichi, inima, plămânii şi celulele sanguine. Deşi o parte dintre bolnavii cu lupus prezintă simptome uşoare, boala se poate agrava. În cazul majorităţii bolnavilor, monitorizarea bolii şi administrarea unui tratament de intreţinere controlează simptomatologia şi previne apariţia leziunilor severe ale organelor. Există cinci tipuri de lupus eritematos, şi anume: sistemic, discoid /cutanat, subacut discoid, indus medicamentos sistemic şi neonatal. Lupusul eritematos sistemic sau LES considerat cel mai sever şi totodată cel mai des întâlnit.

Lupusul (lupusul eritematos sistemic sau LES) este o boală autoimuna, în care sistemul imunitar al persoanei respective nu reuşeşte să facă diferenţă între ţesuturile proprii şi intruşi, atacându-le. Lupusul nu este o boală contagioasa.

Nu se ştie cu exactitate de ce organismul îşi atacă propriile ţesuturi. O cauza genetică ce afectează buna funcţionare a sistemului imun poate predispune la apariţia lupusului.

O serie de factori pot declanşa procesul autoimun, numindu-se triggeri (factori declanşatori) ce diferă de la o persoană la alta.

Debutul acestei boli survine după expunerea prelungită la radiaţiile ultraviolete, dar şi urmare a unor vaccinări, infecţii viro-bacteriene sau sarcină. Simptomele generale sunt pierderea poftei de mâncare şi, implicit, scăderea în greutate, ca şi starea de oboseală. Acestor semne li se adaugă şi manifestările osteoarticulare, de regulă dureri şi inflamaţii articulare îndeosebi la nivelul mâinilor, coatelor şi genunchilor.

Atunci când se instalează lupusul eritematos, la nivelul tegumentelor apare eritemul (roşeaţa) într-o formă specifică, denumită „aripi de fluture”, care cuprinde şi piramida nazală.

Simptomele acestei boli pot evolua de la oboseala extremă, rash cutanat, dureri articulare, până la manifestări mai severe cu afectarea rinichilor, inimii, plămânilor, celulelor sanguine sau a sistemului nervos. Simptomatologia lupusului depinde de ce organe sunt afectate şi cât de sever: eritem se poate extinde pe zonele expuse la soare şi anume frunte, bărbie şi decolteu. Apar leziuni vasculitice sub formă de eritem periunghial (roşeaţă), pete hemoragice, ulceraţii la nivelul pulpei degetului. Sunt, de asemenea, afectate inima şi vasele de sânge, rinichii, plămânii (pneumonia acută lupică), sistemul nervos (dureri de cap severe, convulsii, accidente vasculare cerebrale), aparatul digestiv (greaţă, vărsături, dureri abdominale).

Diagnosticul precoce al bolii asociat cu tratamentele de ultima oră, îmbunătăţeşte rezultatele acestuia şi rata de supravieţuire.

Evoluţia bolii este greu de prezis, deoarece diferă de la individ la individ, iar simptomele apar în pusee (apar şi dispar). Evoluţia lupusului poate fi atât de lenta încât bolnavul nu remarcă simptomele timp îndelungat.

Perioadele în care simptomele lupusului sunt manifeste, se numesc pusee sau acutizări; perioadele în care pacientul nu prezintă simptome se numesc remisiuni. Uneori lupusul poate progresa rapid. Perioadele de acutizare şi remisie apar brusc, în mod neaşteptat şi fără o cauză aparentă. Nu există nici o modalitate de a prevedea apariţia, gravitatea sau durata lor. O noua acutizare poate aduce pe lângă simptomele experimentate în trecut ţi altele noi.

Lupusul poate apare ţi la copii, cel mai frecvent în perioada adolescenţei, este mult mai sever decât la adulţi şi afectează mai des organele vitale, precum inima şi rinichii. Severitatea bolii depinde de vârsta, etapa de dezvoltare a copilului şi accesul la tratament.

Bolnavii cu lupus tind spre o viaţă mai puţin activa decât cei sănătoşi, datorită oboselii, durerilor articulare şi a rash-ului cutanat.

O parte din bolnavii cu lupus dezvoltă complicaţii ale organelor interne, precum rinichii, inimii sau plămânii.

Dacă o persoana nu este diagnosticată cu lupus, dar prezintă simptome ca durerea articulară, oboseală, rash-ul cutanat, este necesar ca aceasta să-şi programeze un consult medical.

Simptomele lupusului pot fi foarte vagi. Totuşi, de fiecare dată când apar simptome precum oboseala, durerile articulare şi musculare sau febră , fără o cauza aparentă, şi care nu se remit după tratamentul la domiciliu, este indicat să se consulte un medic. O parte dintre complicaţiile severe ale lupusului, cum ar fi cele renale şi cardiace, pot să nu se manifeste clinic până când respectivul organ este serios afectat. De aceea controalele medicale periodice sunt esenţiale.

Actualmente, nu exista un tratament care sa vindece lupusul. Progresele terapeutice înregistrate de-a lungul anilor au permis îmbunătăţirea formelor de ţinere sub control a acestei boli. Chiar dacă lupusul nu poate fi învins definitiv, scopul tratamentelor este acela de a uşura povara simptomelor şi de a proteja organele interne prin reducerea infecţiilor şi a nivelului activităţii autoimune din organism. Tratamentul constă în administrarea de antiinflamatoare nesteroidiene, corticosteroizi, imunosupresoare şi antimalarice de sinteză, precum aspirina, ibuprofenul (Motrin), naproxen (Naprosin) şi sulindac (Clinoril).

Având în vedere faptul că răspunsul la aceste medicamente variază de la pacient la pacient, specialiştii încearcă administrarea diferitelor antiinflamatoare nesteroidiene până la găsirea celor mai eficiente şi cu minime efecte secundare.