Artrozele sunt forme de reumatism cronic degenerativ, care constau dintr-o uzură progresivă la nivelul încheieturilor, cu inflamarea şi degradarea cartilajelor articulare şi a capetelor îngroşate ale oaselor.

Aceste afecţiuni sunt mai frecvente la vârste de peste 50-60 de ani, paralel cu îmbătrânirea generală a ţesuturilor, îndeosebi la femei cu exces ponderal şi la persoane cu traumatisme locale, după eforturi fizice exagerate, mai ales la schimbarea vremii sau la primii paşi de dimineaţă. Bolnavul are dureri articulare mari, mai frecvent la oasele de la picioare, şolduri şi coloana vertebrală care suportă întreaga greutate a corpului. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a inventariat circa 150 de afecţiuni ale aparatului osos şi locomotor, cu diferite localizări în organism.

Coxartroza este localizată la articulaţiile şoldului, unde apare, mai des, după vârsta de 40-50 de ani, din cauza obezităţii, a tulburărilor endocrine, a menopauzei şi a traumatismelor locale. Durerea este simţită în regiunea fesieră, în timpul mersului şi la statul în poziţie verticală, şi dispare la repausul în pat. Sunt posibile contracţii musculare, şchiopătare, scurtarea inegală a picioarelor, mers greoi şi anchilozarea oaselor, uneori, cu infirmitate gravă.

Gonartroza apare la articulaţiile genunchilor şi gleznelor, mai frecvent la femei, ca urmare a menopauzei, obezităţii, diabetului, gutei şi traumatismelor locale (loviri, căzături). La glezne, durerile survin în timpul mersului şi la mişcări de flexie, extensie şi rotaţie a piciorului. Genunchii îşi măresc volumul prin hipertrofia epifizei femurale şi tibiale, durerile devin persistente, ca urmare a agravării prin dislocaţii articulare şi prin deformări. Bolnavul are senzaţia că în genunchi există cioburi care îi scrijelesc oasele, muşchii şi tendoanele.

Spondiloza se instalează la articulaţiile coloanei vertebrale (cervicoartroză, dorsartroză, lomboartroză, disartroză). Este declanşată de poziţia greşită a corpului şi după ridicarea unor greutăţi mari, mai ales din poziţii de aplecare sau extensie forţată. Apar leziuni intervertebrale ce pot evolua spre ciocuri osoase (osteofite), plasate pe vertebre. Boala poate să apară între 20-30 de ani, cu incidenţă mărită după 50 de ani.

Artrozele se pot instala şi în alte părţi ale corpului şi anume la umeri, coaste şi, mai ales, la degetele mâinilor şi picioarelor.

Osteoporoza, o consecinţă a artrozelor grave

La un sistem osos sănătos, extremităţile care vin în contact între ele realizează un mulaj articular perfect, prin stratul de cartilagii protectoare. Când apar artrozele, substanţele care intră în componenţa cartilajelor se degradează treptat, ducând la osteoporoză, cu forme patologice foarte diversificate, mai frecvente la femeile trecute de menopauză.

Unele analize arată că bolnavii de artroze acumulează, în ţesuturi, cantităţi mai mari de acid uric, care cristalizează sub formă de uraţi de calciu, în timpul expunerii la frig şi la umezeală, provocând dureri articulare şi musculare acute. Aceasta este explicaţia că durerile sunt mai frecvente la schimbarea vremii şi în anotimpurile reci şi umede, mai întâi la picioare, mâini şi coloană, care ar avea rolul de „meteorolog individual“.

Durerile se simt atât în stare de repaus la pat cât, mai ales, la primele deplasări de dimineaţă. Treptat, se instalează anchilozarea oaselor şi se formează osteofite, acele excrescenţe osoase numite, popular, ciocuri, foarte dureroase la apăsare. În stadii avansate, ciocurile pot provoca infirmităţi grave, mai ales cele localizate în călcâie.

Nu în puţine cazuri, apare şi anchilozarea membrelor şi deformarea degetelor de la mâini şi de la picioare, începând cu degetul mare şi mijlociu. Acestea devin strâmbe şi rigide, eventual încălecate, din cauza unor degenerări ale tendoanelor şi ale muşchilor.